O elevă din Ploiești a luat nota 9,86 la BAC, dar nu se poate înscrie la facultate pentru că a pierdut un manual

Ploiesti: Bataie de joc pentru o eleva care a luat BAC-ul cu media 9,86. Tânără are probleme pentru că a pierdut un manual de clasa a XII-a. Alice Mihaela Brînză a trecut cu brio de bacalaureatul din acest an. Eleva eminentă de la Colegiul Național I.L. Caragiale, din Ploiești, a obținut media 9,86 la acest examen, clasându-se pe locul 5 pe liceu și pe locul 21 la nivelul județului Prahova. Din păcate, conducerea unității de învățământ se cramponează de un manual de clasa a XII-a, pierdut de elevă, și refuză…

Citește mai mult

Pensionarii și elevii riscă să nu mai poată circula gratuit la Ploiești, cu mijloacele de transport public în comun

Ultima ședință a Consiliului Local Ploiești, din iunie, nu a adus, așa cum era de așteptat, o rectificare de buget pentru SC TCE Ploiești, având în vedere că sumele pentru subvenționarea transportului public în comun se vor epuiza la finele lui iulie. La ultima ședință a Consiliului Local Ploiești, de la finele lunii iunie, proiectul legat de bugetul TCE nu a intrat pe ordinea de zi. Prin urmare, la acea dată, rectificarea de buget nu a adus și o suplimentare a fondurilor pentru subvenționarea transportului pentru anumite categorii de persoane cum…

Citește mai mult

A nins în România! Meteo 12 iulie – Vreme extremă în ultimele ore!

Vremea ne-a luat total prin surptindere! Noaptea trecută, în România, a nins în toiul verii. Temperaturile scăzute, din județul Maramureș, la o altitudine de peste 2.300 de metri au adus ninsoarea. Potrivit meteorologilor ANM, cerul va fi variabil, dar se vor semnala înnorări temporar accentuate după-amiaza și pe parcursul nopții, mai ales în zona montană, precum și în sud și sud-est. Cantitățile de precipitații estimate vor fi deficitare în jumătatea de nord a țării și va avea o tendință excedentară în sud-est și în extremitatea de sud a teritoriului. Vremea va…

Citește mai mult