Șase cadre didactice au luat nota 10 la titularizare. Vezi cine sunt aceștia

Candidații care au susținut proba scrisă a examenului de titularizare, în județul Prahova, în acest an, au aflat marți rezultatele. Afișarea notelor a fost prilej de bucurie, pentru unii, și motiv să intre în pământ de ruşine, pentru alții. Procentul celor care au luat note peste 7.00 și care pot spera, astfel, să prindă un post titularizabil este mai mare decât anul trecut, ajungând, la acest moment, la aproape 59%. 360 de candidați din 614 prezenți la proba scrisă (cam două treimi din totalul înscrișilor) au trecut de acest prag…

Citește mai mult

Primarul Dobre, mandatat să voteze rezilierea contractului cu Rosal. Condiția consilierilor PSD-ALDE: Viitorul tarif care va fi practicat de noul operator să nu fie mai mare decât tariful actual

După o lungă dezbatere care a ținut apoximativ două ore, aleșii locali ploieșteni au decis, în cadrul ședinței extraordinare de luni ca primarul Adrian Dobre să fie mandatat să voteze pentru rezilierea contractului de salubritate cu Rosal, la viitoarea şedinţă a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor”, programată vineri. Însă, consilierii locali PSD și ALDE au pus condiția ca viitorul tarif care va fi practicat de noul operator să nu fie mai mare decât tariful actual.  După acest vot, primarul urmează să se prezinte în şedinţa ADI, unde…

Citește mai mult