ATENȚIE Cazuri de hemofilie după vaccinarea cu Pfizer: Unde au fost raportate și ce spun specialiștii


Un al treilea caz de hemofilie apărut după vaccinarea cu serul Pfizer-BioNTech a fost raportat în Franţa de la începutul vaccinării împotriva COVID-19, au informat autorităţile sanitare, relatează AFP, conform AGERPRES.

Peste 20.964.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech au fost administrate în Franţa de la începutul campaniei, subliniază Agenţia pentru Medicamente (ANSM), în cel de-al 5-lea raport de farmacovigilenţă cu privire la acest vaccin, care acoperă perioada 30 aprilie – 13 mai.

„Printre efectele aflate deja sub supraveghere specifică, analiza unui nou caz de hemofilie dobândită în această perioadă, care creşte la trei numărul cazurilor apărute de la începutul vaccinării”, confirmă faptul că acest efect foarte rar constituie un „semnal potenţial” pentru o monitorizare atentă, notează ANSM.

Boala s-a dezvoltat în câteva zile până la o lună, la persoane cu vârsta peste 75 de ani.

În general, hemofilia, o boală care împiedică coagularea corectă a sângelui, este foarte rară (1 până la 1,5 de cazuri la un milion de indivizi pe an) şi afectează mai des pacienţi cu vârsta medie peste 60 de ani, a explicat agenţia.

Acest efect secundar foarte rar nu pune în discuţie raportul beneficiu/risc al vaccinului Pfizer-BioNTech, a subliniat ANSM.

Totodată, notează ANSM, în perioada 6-13 mai au fost raportate opt cazuri noi de tromboză cu localizare atipică, însă fără cazuri noi de deces, asociate cu vaccinul AstraZeneca (Vaxzevria).

Peste 4.294.000 de doze de AstraZeneca au fost administrate până în prezent în Franţa.

Sursa: stiripesurse.ro

Glasul Ploieștean

Next Post

Israelul a scăpat de Covid-19 - marele anunț făcut de Benjamin Netanyahu. Suntem primii în lume!

lun mai 24 , 2021
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, anunță imunizarea de masă a israelienilor și susține că sunt prima țară din lume care a scăpat definitiv de Covid-19. În Israel au fost ridicate toate restricțiile, după o campanie de vaccinare extrem de intensă. ”Sunt mândru de voi toți! Am făcut-o împreună și am învins […]

Citește și: