Ce a declarat Andrei Volosevici la ieșire din sediul DNA Ploiești. IMAGINI VIDEO ȘI FOTO

Glasul Ploiestean

Senatorul Andrei Volosevici, fost primar al Ploieștiului, a fost chemat din nou în această dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție din Ploiești, unde a fost audiat în calitate de suspect.

Senatorul PNL Andrei Volosevici este acuzat de procurorii DNA Ploiești de abuz în serviciu și luare de mită, fapte comise în mandatul de primar din perioada 2008-2012, legate de finanțarea echipei FC Petrolul Ploiești.

Senatorul a ieșit în urmă cu puțin timp din sediul DNA Ploiești, unde a fost audiat și a făcut declarații pentru jurnaliștii prezenți la fața locului.

”Este o chestiune de procedură, studierea dosarului, solicitarea de copie de pe dosar, după care mă întorc din nou pentru declarații. Nu voi face justiție, cu tot respectul dumneavoastră, la nivel de presă. Ne formulăm o părere, discutăm, nu este nici cea mai mică discuție, nici cea mai mică problemă legată de această procedură. Mergem mai departe, justiția își face treaba.”, a declarat fostul primar Andrei Volosevici.

Vezi mai jos imagini video și foto:

volosevici-2  volosevici-1  volosevici

Sursa: ziarulincomod.ro

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *