Ce se întâmplă cu examenul de titularizare. Vești de ultimă oră


Vești de ultimă oră de la Ministerul Educației. Monica Anisie a stabilit astăzi calendarele pentru Bacalaureat, Evaluare Națională, dar și Titularizare.

Proba scrisă a examenului de titularizare în învăţământul preuniversitar va avea loc în 15 iulie, în timp ce pentru candidaţii care vor să ocupe un post în regim „plata cu ora” a fost eliminat interviul. Totodată, a fost modificată metodologia privind transferurile cadrelor didactice, fiind eliminate proba practică şi inspecţia la clasă.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a aprobat, prin ordin, metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, pentru anul şcolar 2020-2021, aceasta urmând a fi publicată în Monitorul Oficial.

Conform documentului, în contextul pandemiei au loc mai multe modificări în ceea ce priveşte modalitatea în care se fac transferuri ale profesorilor în învăţământul preuniversitar. Astfel, documentul prevede eliminarea probei practice şi a inspecţiei la clasă.

„În schimb, candidaţii care au studiat într-o altă limbă decât cea în care urmează să se realizeze predarea vor susţine şi o probă de limbă care va fi evaluată cu calificativu Admis/Respins”, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de Ministerul Educaţiei.

O altă modificare are în vedere faptul că atât documentele de înscriere pentru mobilitate, cât şi depunerea contestaţiilor pot fi transmise şi on-line, iar şedinţele de repartizare a posturilor se pot desfăşura de asemenea în spaţiul virual.

„Transferul consimţit şi pretransferul între unităţile de învăţământ au fost eliminate prin ordonanţă de urgenţă. Aceste etape se vor realiza prin repartizare organizată de către inspectoratele şcolare judeţene. Etapele de transfer consimţit şi de pretransfer la cererea personalului didactic au fost modificate astfel: cadrele didactice îşi vor depune dosarul de înscriere pentru această etapă la inspectoratele şcolare judeţene, iar acestea vor organiza repartizarea candidaţilor”, anunţă totodată Ministerul Educaţiei.

Conform sursei citate, proba scrisă pentru titularizarea în învăţământul preuniversitar va avea loc în 15 iulie, iar repartizarea candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a notei obţinute la proba scrisă. Ca şi în anii anteriori, pentru titularizarea cadrelor didactice este nevoie de minimum nota 7, iar proba care consta în interviu a fost eliminată pentru candidaţii care doresc să ocupe un post în regim „plata cu ora.

Total Page Visits: 21 - Today Page Visits: 1

Glasul Ploieștean

Next Post

OFICIAL - S-a aprobat calendarul admiterii la liceu pentru anul şcolar 2020-2021. Procedura completă

lun mai 25 , 2020
Ministerul Educaţiei a anunţat, luni, noul calendar privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021. Astfel, în 27 mai vor fi afişate ofertele de şcolarizare, iar înscrierea la probele de aptitudini va avea loc între 2 şi 5 iunie. Completarea opţiunilor în fişele de […]