Conducere nouă la PSD Ploieşti! Cine sunt noii lideri ai organizaţiei municipale


PSD Ploiești are o nouă conducere interimară.

În urma demisiei viceprimarului Cristian Ganea din cadrul Partidului Social Democrat, șefia organizației ploiștene a fost preluată, în urma votului unanim al Biroului Politic lărgit al PSD Ploieşti din această seară, de senatorul Radu Oprea, candidatul PSD Ploiești pentru funcția de primar.

Tot prin vot unanim al Biroului Politic lărgit al PSD Ploieşti, avocatul George Botez a fost desemnat Preşedinte Executiv al organizaţiei, dar şi lider al grupului de consilieri social democraţi din Consiliul Local în locul lui Cristian Ganea, care, trecut în tabăra Pro România, este candidatul formațiunii pentru fotoliul de primar.

Glasul Ploieștean

Next Post

Organizațiile județene ale PSD, PRO România și PPU (S-L) au înființat “Alianța pentru Prahova”

vin aug. 7 , 2020
Cu scopul de a avea o mai bună reprezentare în fața electoratului, în Prahova, tot mai multe partide își unesc forțele pentru a merge împreună la alegerile locale din această toamnă. Astfel, Organizațiile județene ale Partidului Social Democrat, PRO România și Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal) au înființat “Alianța pentru Prahova”, […]

Citește și: