Cristian Ganea: „În copilărie mi-am dorit să ajung antrenor de baschet!”

Glasul Ploiestean

Dincolo de poziția de lider al PSD Ploiești, de cea de viceprimar cu atribuții de primar al Ploieștiului și de cea de candidat social-democrat pentru funcția de primar, l-am abordat pe ploieșteanul Cristian Ganea, adresându-i câteva întrebări: fără politică, fără administrație locală și, evident, fără accente electorale. Ce a ieșit puteți citi în rândurile care urmează.

Care este cea mai frumoasă amintire din copilăria Dvs.?

Nu pot să spun că există o amintire, așa cum spuneți dumneavoastră, cea mai frumoasă. Copil fiind am trăit în Piața Anton și cea mai mare bucurie a mea era când mergeam cu copiii să jucăm baschet. După ce terminam lecțiile era satisfacția mea cea mai mare. Am legat atunci prietenii trainice, care au durat în timp. Cred că astăzi le lipsește copiilor tocmai acea joacă de care eu îmi amintesc acum cu drag!

Ce v-ați dorit să deveniți când erați copil?

Ca orice copil, uneori visam cu ochii deschiși. Să nu râdeți….am avut două mari „inspirații” în copilărie: prima, să fiu parașutist, iar ce-a de-a două, mult mai pământeană, să fiu antrenor de baschet la o echipă de copii. Viața a ales altceva pentru mine. Am devenit economist dar, undeva în sufletul meu, încă mai trăiește dorința de a antrena o grupă de copii la baschet.

Ce vă place să faceți în timpul liber?

Să stau cu familia. Am o soție minunată care face totul pentru familia noastră. Uneori regret că timpul trece atât de repede și poate nu i-am spus suficient de des cât de mult o iubesc. Iar fiica noastră, Dona, o domnișoară în plină formare, este lumina ochilor noștri. Am o plăcere deosebită să gătesc pentru familia mea. Și pot spune că am talent. Sau cel puțin așa mi se spune. Iar dacă prind un pic de timp liber, dau o fugă la pescuit.

Ce ambiții aveți în plan personal?

Da, aceasta este o întrebare interesantă și pentru mine. Am intrat în administrația locală pe ușa din față și de cinci luni conduc Primăria Ploiești. Mi-a luat ceva timp să înțeleg mecanismul de funcționare pentru a face activitatea eficientă. Și pot să spun că îmi place ceea ce fac. Îmi doresc să trăiesc într-un oraș curat, civilizat și cu multe parcuri. Îmi doresc să pot transpune și în Ploiești ceea ce am văzut în alte locuri considerate de noi ca fiind civilizate. Pentru că, indiferent unde ne-am afla temporar, ne întoarcem acasă. Iar Ploieștiul este casa noastră!

preluare – faptdivers.ro

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *