Cristian Ganea : Marca Petrolul este un blazon! Ar trebui pusă pe stema Ploieştiului!

Glasul Ploiestean

Invitat la emisiunea „Pasul la ofsaid” a realizatorului Cristian Anghelescu, primarul interimar al Ploieştiului a discutat despre echipa fanion a oraşului, Petrolul Ploieşti, scrie Jurnalul Prahovean.

Ca ploieştean, sufăr pentru faptul că Petrolul a avut o astfel de soartă. Cred că echipa ar trebui reconstruită pe baze sănătoase şi susţinută de municipalitate atât cât legea o permite. Însă banii publici şi fotbalul nu fac mereu casă bună. Pentru ca Petrolul să revină în top este nevoie de sponsori puternici aduşi la echipă, iar pentru asta trebuie un management curat şi performant” a declarat Ganea.

Petrolul nu este doar un club, o echipă. Este un blazon al Ploieştiului şi cred că ar trebui pus pe stema oraşului. Niciodată în Ploiesti nu va exista o echipă clonă a Petrolului, aşa cum s-a susţinut. CSM Ploieşti este un centru de copii şi juniori care va trebui să formeze tinerii ploieşteni pentru marea performanţă, iar cei mai buni vor juca la Petrolul” a mai declarat primarul Ganea.

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *