Donald Constantin: ” Atunci când orgoliile personale sunt mai importante decât respectul față de cetățean, firesc este să te retragi”

Scris de: Glasul Ploiestean


Donald Constantin și-a argumentat printr-un comunicat de presă motivul care l-a împins să demisioneze din PSD.

Mai jos puteți citi comunicatul.

Pe fondul speculațiilor create la momentul la care am anunțat că voi demisiona din PSD, țin să fac pe această cale precizările necesare pentru a-mi explica alegerea.

Din păcate, după mulți ani în care am fost alături de PSD Ploiești a venit momentul în care trebuie să îmi anunț retragerea. Nu-mi este ușor, dar consider că atunci când în interiorul unei organizații politice orgoliile personale sunt mai importante decât respectul față de cetățean, firesc este să te retragi pentru a trage un semnal de alarmă în acest sens. Fac parte din Organizația municipală PSD Ploiești din anul 2012 și am câștigat, ca parte din această echipa, alegeri importante.

Am fost, întotdeauna, alături de oamenii din PSD și pentru Ploiești s-au reunit peste 5000 de membri activi în organizația locală. Cu toate acestea, realizările organizației municipale a PSD nu au contat la momentul stabilirii listelor pentru alegerile parlamentare. Este de notorietate faptul că lista cu propuneri pentru parlamentare a fost impusă fără a se ține cont de voința membrilor PSD din orașul nostru. Pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, au fost prezentate propuneri din partea PSD Ploiești având în vedere pregătirea și implicarea membrilor pentru dezvoltarea municipiului. Din păcate, în momentul de față, cei care fac parte din PSD Ploiești nu au permisiunea de „a comenta” în fața PSD Prahova, deviza dânșilor fiind ”cine nu e cu noi, este împotriva noastră”. Îmi este rușine pentru faptul că întreaga organizatie PSD Ploiești, desi a transmis propriile propuneri, a aflat lista finală de candidați la parlamentare din presă și nu de la colegii noștri din PSD Prahova. Nu pot fi de acord cu prezența anumitor persoane pe acea listă doar pentru că au „prietenii sus puse” sau îi recomandă o anumită persoana. Mai mult decât atât, este dat la o parte un vicepreședinte care nu a avut niciodată probleme cu legea și ne-a reprezentat cu mândrie în Senat, anume, Augustin Mitu. Dumnealui este și vicepreședinte al Senatului, dar acest lucru nu a contat. În schimb, pe listă este nominalizat un fin al președintelui PSD la nivel național, iar alt loc este ocupat de un urmărit penal, care în colegiul său, la alegerile locale, nu a izbutit să câștige nicio competiție locală pentru un mandat de primar. Ploieștenii trebuie să cunoască acest mod de a face politica, pe care eu nu îl pot susține, alături de oamenii vechi din acest partid care, de asemenea, nu pot fi de acord cu astfel de mașinațiuni.

În experiența pe care am dobândit-o în mediul politic și în administrația publică locală, am înțeles că singur nu poți construi, că este foarte important să ai alături o echipă în care să nu patroneze nepotismul și „prieteniile”, ci competența, profesionalismul și munca depusă.În consecință, așa cum am declarat, ieri, 8. 11. 2016, am depus demisia mea în calitate de vicepreședinte al Organizației municipale PSD Ploiești și de membru al Partidului Social Democrat. Le urez succes foștilor mei colegi și îmi exprim, cu sinceritate, speranța ca în politică să ne luptam în idei, proiecte și să demonstrăm oamenilor care votează că suntem înzestrați cu fairplay și seriozitate, nu cu viclenie și fățărnicie. Le mai doresc să aibă curajul să își exprime liber opiniile și să își recâștige demnitatea.


Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *