Echipa de handbal a Consiliului Județean Prahova a obținut un egal cât o victorie, în fața unei echipe care va promova


Florin Ciupitu: ”Pentru noi, e un egal cât o victorie, în fața unei echipe care va promova”

Sâmbătă după amiază, la Pitești, a avut loc cel de-al treilea duel din acest sezon dintre primele două clasate din seria C a Diviziei A feminine. Dacă, în primele două partide, Dacia Mioveni a câștigat, de data aceasta meciul s-a încheiat la egalitate, după ce s-au înscris doar 30 de goluri. Iată ce a declarat, pentru Handbal Mania, antrenorul echipei Consiliului Județean Prahova, Activ Prahova Ploiești, Florin Ciupitu.

Este un egal cât o victorie și consider că meritam acest lucru deoarece, în întâlnirile precedente, meciurile au fost la fel de echilibrate, însă fără ca noi să smulgem vreun punct. Consider că echipa din Mioveni este, în continuare, favorită la câștigarea acestei serii și una din echipele care sigur va promova în Liga Națională, de aceea sunt foarte fericit de replica pe care le-am dat o adversarelor de astăzi. Felicit întreaga echipă pentru inteligența și atitudinea cu care a abordat acest joc și îmi doresc să rămânem cu toții la fel de concentrați și de modești pentru atingerea obiectivului stabilit la începutul sezonului.” Florin Ciupitu (antrenor Activ Prahova Ploiești)

Glasul Ploieștean

Next Post

Virusul ucigaș și răspândirea acestuia poate fi urmărit în timp real cu ajutorul unei hărți interactive

Dum ian. 26 , 2020
Centrul Johns Hopkins pentru Știința și Ingineria Sistemelor a construit și actualizează în mod regulat un tablou de bord online pentru urmărirea răspândirii la nivel mondial a focarului de coronavirus care a început în orașul chinez Wuhan. “Am creat acest tablou de bord pentru că noi considerăm că este important ca […]