EXCLUSIV- #Rezistenții instigă jandarmii și se tăvălesc pe jos – VIDEO

de: Glasul Ploiestean


În timpul mitingului organizat de PSD la Iași cu ocazia turneului prin țară în campania electorală privind alegerile europarlamentare, gruparea #rezist a fost prezentă, încercând să-i instige la violență pe membrii și simpatizanții PSD, dar și pe reprezentanții organelor de ordine.

Unul dintre cei mai teatrali (teatru ieftin) reprezentanți ai #REZIST este Rusu Jenică, președintele Asociației Social Media TV Dumești, care, prezent fiind, în încercarea acestuia de a instiga membrii și simpatizanții PSD, precum și pe jandarmii prezenți în vederea asigurării ordinii publice, a reușit să realizeze cea mai proastă scenă de teatru ieftin.

Prima dată, fără să știe ce se întâmplă, în momentul în care reprezentanții jandarmeriei legitimează o reprezentantă #rezist într-un mod civilizat, îi spune cum se numește și îi transmite acesteia că este martorul ei pentru agresiunea jandarmilor, ulterior acuzănd jandarmii ca o pipăie.

Apoi încearcă să inducă faptul ca jandarmii sunt pregătiți să îl bată, chiar să-l asasineze, iar la scurt timp filmează un jandarm aflat într-o mașină, acuzându-l că este pregătit să intre cu mașina în populație.

Partea de „Doamne ferește!” se petrece în timp ce Mălin Bot discută cu jandarmii, afirmând într-un mod repetativ dus la extrem că „Jurnalistul Mălin Bot este agresat”, ulterior Rusu Jenică împingându-se în reprezentanții Jandarmeriei, începe să se tăvălească pe jos, țipând că a fost agresat și lovit de „jandarmii agresivi” care de fapt erau cu spatele la acesta.

Spre final, acuză continuu jandarmii de agresiune, de abuzuri și de comiterea unor infracțiuni, victimizându-se și povestind întâmplările din „scena de teatru” unde acesta are rolul și de scenarist și de actor, afirmând că a fost „călcat în picioare”, „bătut crunt” și „agresat”.

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top