EXCLUSIV: Vezi cine pleacă din conducerea Hale și Piețe

Scris de: Glasul Ploiestean


După ce au apărut informații în presa locală referitoare la plecarea directorului adjunct al SGU Ploiești, Negulescu Ovidiu, la S.C. Hale și Piețe S.A., se pare că între cele două instituții se va face un schimb.

Astfel, tot începând cu  octombrie (a.c.), directorul adjunct al S.C. Hale și Piețe, Comendant Corneliu, va ocupa funcția de Director Adjunct al S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L.

come

În acest moment, la SGU Ploiești funcția de Director General este ocupată de Donald Constantin, iar la Hale și Piețe este asigurat un interimat de Eugen Vâlcoci.

Conform republikanews.ro, postul de Director General la S.C. Hale și Piețe va fi ocupat de Mariana Pepelea, o apropiată a Grațielei Gavrilescu. Mariana Pepelea este în prezent director la Generali Asigurări Ploiești.

 

Distribuie asta:

One Response to EXCLUSIV: Vezi cine pleacă din conducerea Hale și Piețe

  1. victor negri spune:

    La vremuri noi…tot noi ?! Nu este de ajuns ca au pus firma pe butuci acest partid de specialisti ALDE ( dovada de cum arata acum Hale si Piete )? Si asta numai ce se vede , ce nu se vede este faptul ca fostul director ALDE a lasat o gaura imensa care nu va mai putea fi recuperata vreodata . Nu ati invatat nimic , ca numirile in conducerea societatii pe baza de ,,cumetrii , rubedenii si alte vedenii” nu duce la nimic bun ! PS Ce parere are domnul Primar ? Dar domnii din Consiliul Local ? DNA este pe fir ? Au trazactionat firma intre ei ca la piata , doar de aceea este piata nu ?! De rusine nu mai poate fi vorba caci nu le este deloc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *