EXERCIŢIU de testare a sirenelor de alarmare a populaţiei din zone posibil a fi afectate de dezastre

Scris de: Glasul Ploiestean


IGSU va desfăşura săptămâna viitoare un amplu exerciţiu, la nivel naţional, pentru testarea şi verificarea unor echipamente din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă – PROCIV 2017.

În perioada 18-21 aprilie a.c., în localităţi din ţară va fi declanşat mecanismul de înştiinţare a autorităţilor privind iminenţa producerii unor evenimente deosebite şi vor fi acţionate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populaţiei din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Simulările vor începe marţi, 18 aprilie a.c., iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul comunităţilor.

În perioada vizată, locuitorii municipiului Ploiești vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, în funcţie de caracteristicile tehnice, vor fi testate şi echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populaţie.

Recomandarea celor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru cetăţeni este să rămână calmi şi să urmărească informările inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIŢIU”.

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *