Guvernul coaliției PNL-USR-PLUS condus de Cîțu limitează transportul gratuit al studenților


Agenția Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică ferm poziţia prim-ministrului Florin Cîţu de a discuta limitarea transportului gratuit al studenţilor şi solicită Guvernului încetarea imediată a acestor demersuri, anunță news.ro.

”Deşi domnul prim-ministru şi echipa sa nu şi-au găsit timp de la învestirea Guvernului să discute problemele şi priorităţile studenţilor, acesta îşi continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenţi”, a transmis, luni, ANOSR.

Citește și: Guvernul PNL-USR-PLUS dă o lovitură celor 5 milioane de pensionari în plină pandemie. Pensiile nu vor creşte anul acesta

Studenţii afirmă că ”domnul Florin Cîţu revine repetitiv asupra eliminării gratuităţii studenţilor la transportul feroviar” şi amintesc amendamentul depus de către Florin Cîţu împreună cu Eugen Teodorovici în anul 2017.

”Ulterior, senatorul Florin Cîţu de atunci a renunţat la amendament pe considerentul că impactul bugetar este redus. Ne întrebăm astfel: în contextul în care subvenţia nu a crescut din 2017 până în prezent, ce a determinat răzgândirea prim-ministrului? (…) Coroborând beneficiile generate de gratuitatea la transportul feroviar pentru studenţi, printre care creşterea echităţii accesului la învăţământul superior, a mobilităţii studenţilor în scopuri didactice şi de dezvoltare profesională, beneficiile aduse mediului şi încheind cu sprijinul esenţial acordat CFR Călători prin această măsură, sunt imperioase menţinerea acestui drept şi încetarea oricăror demersuri de limitarea acestuia”, au mai transmis studenţii.

Citește și: Guvernul Cîțu nu mai acordă vouchere de vacanță în 2021

Aceştia cer tuturor studenţilor să trimită o adresă la cabinetul prim-ministrului prin care să solicite oprirea oricăror acţiuni de limitare a acestui drept.

Premierul a avansat a posibilă limitarea călătoriilor studenţilor pentru a reduce deficitul bugetar.

Citește și: Veşti proaste pentru bugetari. Cîţu anunţă PLAFONAREA sporurilor: „E vorba despre plafonare în acest moment!”

Ludovic Orban a anunţat, întrebat ce discuţii au fost cu privire la gratuitatea de transport pentru studenţi, că există o propunere prin care să se revină la vechiul sistem şi anume decontarea unui anumit număr de călătorii „cu scopul deplasării în localitatea în care îşi efectuează studiile studenţii şi nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”.

Total Page Visits: 354 - Today Page Visits: 1

Glasul Ploieștean

Next Post

Desfiinţarea Direcţiei de Pază Prahova, votată de consilierii județeni, suspendată de instanţă

vin feb. 19 , 2021
Secţia Contencios Administrativ a Tribunalului Prahova a decis, joi, suspendarea aplicării hotărârii prin care Consiliul Judeţean decisese desfiinţarea Direcţiei de Pază. Cu alte cuvinte, direcţia, care ar fi urmat să dispară la 31 martie, nu se mai desfiinţează, cel puţin nu pentru moment. E de aşteptat ca sentinţa să fie […]