Încă un mare oraş intră în SCENARIUL ROŞU în România. Restaurantele, cafenelele și școlile s-ar putea închide!


Harta roşie a României pare să se mărască din nou. Încă un mare oraş din ţara noastră va intra în scenariul roşu.

Încă un mare oraş intră în SCENARIUL ROŞU în România. Municipiul Satu Mare intră în scenariul roșu, după ce rata de trei cazuri la mia de locuitori a fost depăşită. Barurile și restaurantele se vor închide dacă incidența nu va scădea pe parcursul acestei zile.

Încă un mare oraş intră în SCENARIUL ROŞU în România. Restaurantele, cafenelele și școlile s-ar putea închide!

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, a precizat pentru PresaSM că deși suntem neoficial în scenariul roșu, restricțiile s-ar putea impune DOAR de marți, 9 martie 2021. Și asta doar în cazul în care rata de incidență nu va scădea sub trei cazuri la mia de locuitori.

Potrivit informațiilor PresaSM, rata de incidență calculată la nivelul municipiului Satu Mare este de 3,2 cazuri la mia de locuitori. Pe cale de consecință, dacă rata de incidență nu va scădea în cursul zilei de astăzi, atunci restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și, parțial, școlile se vor închide în următoarele zile.

În prezent, norocul patronilor este că nu se poate intra oficial în scenariul roșu în municipiul Satu Mare. Motivul: nu avem un Comitet Județean pentru Situații de Urgență care să fie funcțional.

Potrivit scenariului roșu, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității restaurantelor, barurilor, cluburilor și discotecilor.

Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

Sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară exclusiv în exteriorul lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară și distanțare socială.

Total Page Visits: 20 - Today Page Visits: 2

Glasul Ploieștean

Next Post

Pfizer se relochează în România. Face concedieri în Belgia şi transferă o parte din activităţi în ţara noastră

vin mart. 5 , 2021
Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului său de distribuţie de la Zaventem (Belgia), urmând ca o parte din activităţile acestui centru să fie delocalizate în România. Potrivit unor surse sindicale, aproximativ 38 din cei 238 de angajaţi de la centrul de distribuţie pe care Pfizer […]