„Inteligența” USR și PNL își spune cuvântul

de: Glasul Ploiestean


În urma promulgării cu întârziere a bugetului de stat pentru anul 2019 de către președintele Iohannis, au început să fie votate și bugetele Autorităților Publice Locale (primăriilor).

Astfel, chiar dacă Ploieștiul, după cum ne-a obișnuit primarul PNL Adrian Dobre, este mai în urmă, la Sectorul 3 București s-a votat bugetul.

Așa cum ne-au obișnuit în Parlamentul României la dezbaterea bugetului național, grupurile USR și PNL, același lucru se întâmplă și în cazul consiliilor locale, acolo unde primarii sunt din partea coaliției PSD -ALDE, fac tot posibilul să întârzie și să încurce.

O dovadă de „inteligență” a dat Ana Galbenu, consilier local al Sectorului 3, din partea USR, încercând să facă un amendament cu bâlbele de rigoare și cifrele încurcate.

Uimirea, chiar și a primarului Negoiță, a venit, după ce a fost supus la vot și adoptat amendamentul Anei Galbenu, în momentul când s-a supus la vot proiectul de hotărâre în integralitatea lui, iar grupul USR a votat împotrivă. Adică și împotriva propriului amendament.

De cealaltă parte, consilierul PNL, Adrian Fătu, a încercat să spună și el ceva, dar nu i-a reușit din prima, ceea ce a înțeles toată lumea prezentă fiind faptul că grupul PNL a primit mandat (n.r. ordin) de la partid să voteze împotrivă pentru toate proiectele legate de societățile comerciale din subordinea Primăriei, indiferent dacă sunt în favoarea cetățeanului.

Cam acestea sunt „modelele” USR și PNL ce doresc a fi europarlamentari.

Distribuie asta:

One Reply to “„Inteligența” USR și PNL își spune cuvântul”

  1. La Sinaia azi ă fost votat Bugetul orașului in unanimitate. Cred ca este al doilea oraș din județ care are Bugetul aprobat în Consiliul Local

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top