La Ploiești ghinioanele se țin lanț

Scris de: Glasul Ploieștean


După ce în week-end un depozit de materiale plastice de pe strada Mimiului a luat foc, pompierii luptânduse cu flăcările mai bine de 20 de ore, săptămâna a început tot cu un incendiu de proporții la un depozit de materiale textile pe strada Laboratorului.

Ca să justificăm titlul articolului, astăzi societatea care administrează spațiile verzi din municipiu, S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., a primit o adresă din partea  Regiei Autonome de Servicii Publice (R.A.S.P.) prin care informează conducerea SGU Ploiești că nu poate pune la dispoziție programul estimativ de lucrări pentru luna noiembrie, implicit comenzile de lucrări, întrucât primăria nu are prevedere bugetară în acest sens. Pentru prevederea bugetară este necesară o rectificare de buget votată de Consiliul Local. În lipsa hotărârii, RASP nu poate da comenzi din partea municipalității, iar angajații SGU nu mai pot presta lucrări pe domeniul public.

Cele două mari consecințe sunt pe de-o parte faptul că angajații SGU nu mai pot lucra, iar pe de altă parte, societatea nu va mai încasa bani de la primărie, în condițiile în care contractul cu municipalitatea este principala sursă de finanțare a societății care și așa are probleme financiare extrem de grave, care au dus la mari întârzieri salariale. – relatează ziarulincomod.ro

Mâine, este anunțată o grevă a angajaților SGU, la ora 9, acolo unde se știe că oamenii nu și-au mai primit salariile restante, iar societatea este în colaps financiar. Singura speranță ar fi fost mărirea de capital de la Primărie, lucru care, evident, nu se va mai întâmpla. – precizează într-un articol ph-online.ro

După SGU a urmat TCE unde se așteapă ca șoferii să întrerupă cursele autobuzelor, iar despre reparații, mentenanță, subvenții nici nu mai poate fi vorba. – conform ph-online.ro

Cireașa de pe tort urma să fie societatea de salubrizare, Rosal, care, din informațiile obținute de ph-online.ro, într-o discuție a primarului Dobre cu cei doi viceprimari, nici pentru serviciile de ridicare a gunoiului nu mai sunt bani, efectele începând deja să se vadă, gunoaiele acaparând orașul în mai multe cartiere din municipiul reședință de județ.

Ca să se termine bine ziua de marți 13, în cursul serii un bărbat a apelat serviciul de urgență 112, unde a alertat că la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și la supermarketul Kaufland din zona de nord a Ploieștiului sunt amplasate bombe.

Conform procedurilor, în această situație la cele două locații s-au deplasat echipe ale Poliției și ISU, dar și prefectul județului Prahova, Mădălina Lupea, precum și președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader.

La această oră, 23:17, la supermarketul Kaufland s-au încheiat operațiunile de verificare, fără a fi depistate dispozitive explozive.  La Spitalul Județean continuă verificările.

Sperăm ca nici la Spitalul Județean să nu fie găsite dispozitive explozive, iar Ploieștiul să nu mai aibă parte și zilele următoare de ghinion.

UPDATE. Poliția Prahova anunță că s-au încheiat verificările și la Spitalul Județean de Urgență Ploiești unde, la fel ca în cazul supermarketului Kaufland, nu au fost găsite dispozitive explozive.

 

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top