Memorialul „Vladimir Arnautovic” editia II

Scris de: Glasul Ploiestean


Ediţia din acest an a Memorialului „Vladimir Arnautovic”, ce se va desfăşura duminică, 17 decembrie, la Sala Sporturilor Olimpia, va păstra, întocmai, coordonatele ediţiei inaugurale, din 2016.

Întregul eveniment va debuta, de la ora 17:00, cu un scurt montaj video care ne va aduce aminte de momentele frumoase trăite în arenă campionilor, alături de regretatul antrenor sârb, după care în scenă vor intra baschetbaliştii echipei noastre „U14”, ce vor susţine un meci amical împotriva unei formaţii din Serbia.

Este vorba despre Mega Bemax, una dintre cele mai puternice şcoli de baschet din ţară vecina, cea care, în sezonul trecut, a reuşit să învingă unul dintre coloşii Serbiei, şi anume Steaua Roşie Belgrad.
Oaspeţii noştri vor sosi la Ploieşti încă de vineri, iar clubul nostru va suporta toate cheltuielile de cazare şi masă, urmând să le ofere sârbilor şi câteva momente de recreere, la Casa Poporului, Therme sau la „Cuțitu d’Argint”, la Sinaia, pe Valea Prahovei.

În pauzele meciului propriu-zis vor avea loc demonstraţii de baschet ale tuturor grupelor de juniori din cadrul clubului, care au pregătit momente de îndemânare şi exerciţii interesante, în ultimele săptămâni, sub atenta supraveghere a antrenorilor noştri. Nu vor lipsi nici majoretele, care vor încânta publicul şi cu câteva coregrafii de Crăciun, special alese pentru acest eveniment, iar, la final, după premierea protagoniştilor serii, Memorialul „Vladimir Arnautovic” se va încheia pe ritmurile melodiei „Ruska Ruska”, una dintre favoritele celui căruia în seara zilei de 17 decembrie îi vom cinsti numele, mentorul nostru, Vladimir Arnautovic.

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *