Mihaela Iamandi revine de astăzi director al Direcției Tehnic Investiții

Scris de: Glasul Ploiestean


La nivelul Direcţiei Tehnic-Investiţii din Primărie, direcţie care, prin natura activităţii şi atribuţiilor, este printre cele mai vizibile din instituţie s-au făcut, începând de astăzi, modificări în ceea ce privește conducerea direcției.

Astfel, la conducerea DTI a revenit fostul director, Mihaela Iamandi, cu toate că aceasta are o condamnare pentru mai multe fapte de conflict de interese comise în precedentul său mandat la Direcţia Tehnică. Potrivit unor surse, se pare că dispoziţia pentru numirea Mihaelei Iamandi este semnată, iar noul director este deja instalat.

Până astăzi, director interimar de la Tehnic-Investiţii, a fost Sorina Șom, care în ultimele săptămâni a fost în centrul unui scandal cauzat de lentoarea cu care municipalitatea a transmis către Ministerul Dezvoltării lista cu propuneri de proiecte finanţabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, gafă care a dus la pierderea şanselor ca Ploieştiul să primească în acest an fonduri prin PNDL. În ciuda acestei gafe intens mediatizate, posibila schimbare din funcţie nu vine ca o măsură disciplinară, ci este motivată mai degrabă de modul în care fusese îndepărtată din funcţie predecesoarea sa, Mihaela Iamandi, în urma condamnării.

Sentinţa magistraţilor, la momentul respectiv, a impus şi interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcţie publică, dar şi o perioadă în care pedeapsa principală şi cele complementare se amână, o premieră în procesele în care a fost implicată administraţia ploieşteană sau angajaţii instituţiei. După ce au reanalizat, la câteva luni de la pronunţarea sentinţei, autorităţile au ajuns la concluzia că, în ciuda condamnării penale, Mihaela Iamandi ar trebui repusă în funcţie, cel puţin pentru perioada de amânare a executării pedepsei.

Fiind un caz rar întâlnit, conducerea Primăriei Ploieşti a solicitat puncte de vedere de la Prefectura Prahova şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ambele răspunsuri indicând reinstalarea fostei şefe de la Direcţia Tehnic-Investiţii. Mai mult, există inclusiv premisele ca aceasta să solicite plata din urmă a salariilor aferente pentru lunile în care nu a ocupat acest post.

Întrebat de reporteri despre posibilitatea unei schimbări la nivelul DTI, acum câteva zile, primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a evitat subiectul, precizând că e nevoie de timp suplimentar pentru a studia situaţia. Neoficial, senzaţia este că măsura le este impusă autorităţilor ploieştene peste voinţa acestora, acesta fiind, probabil, şi motivul amânărilor.

Parte a informațiilor din acest articol sunt preluate din: Telegrama.ro

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *