Cel mai mare exerciţiu militar, desfăşurat în România. Expoziţii de tehnică sau ceremonii militare și la Ploiești. Operaţiunea, condusă de Forţele Terestre ale SUA din Europa

Scris de: Glasul Ploiestean Astăzi va începe Saber Guardian 2017 (SG17), cel mai mare exerciţiu desfăşurat în regiunea ţării noastre, la exerciţiu urmând să participe 25.000 de militari, din 22 de ţări aliate şi partenere, anunţă Ministerul Apărării Naţionale. Exerciţiul,

Inspecţie UEFA la Stadionul „Ilie Oană”

Scris de: Glasul Ploiestean Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti a fost inspectat de UEFA în vederea meciului de fotbal România – Kazahstan, care va avea loc pe 5 octombrie în preliminariile Cupei Mondiale 2018. Reprezentantul UEFA, Christian Schmolzer, alături de

Stadionul „Ilie Oană” – Finala Cupei României, Liga a III-a, Liga I, Liga Campionilor și preliminarii Campionatul Mondial

Scris de: Glasul Ploiestean Stadionul „Ilie Oană”, Ploiești, România. Principalul beneficiar al stadionului  „Ilie Oană” este Petrolul Ploiești. Stadionul a fost reconstruit în perioada 2009–2011 și are o capacitate de 15.560 de locuri pe scaune, toate acoperite. Acesta poate găzdui inclusiv meciurile

Andrei Ponta, fiul fostului prim-ministru Victor Ponta, adus de urgență la spitalul Județean Ploiești

Scris de: Glasul Ploiestean Fiul fostului prim-ministru Victor Ponta a ajuns în această după-amiază la spitalul Județean Ploiești în stare de inconștiență, acesta suferind un traumatism cranio-cerebral la un antrenament de rugby. Andrei Ponta a ajuns la spitalul din Ploiești

COD ROŞU DE CANICULĂ în 20 de judeţe. Avertizarea este valabilă şi pentru Prahova

Scris de: Glasul Ploiestean Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD ROŞU DE CANICULĂ pentru 20 de judeţe, anunţă România TV. Avertizarea Cod roșu de temperaturi extreme și disconfort termic este valabilă sâmbătă, între orele 10:00 – 21:00. COD ROȘU Sâmbătă,

O nouă FORȚĂ! Buget uriaș pentru Petrolul Ploiești! Care e obiectivul și ce planuri sunt cu abonamentele

Scris de: Glasul Ploiestean Petrolul țintește promovarea rapidă în liga secundă, își face deja lot apt pentru L2 și se bazează pe susținerea puternică a sponsorului principal. FINANCIAR. SUSȚINERE PUTERNICĂ Ploieștenii au fost deja preluați de grupul „Veolia”, liderul mondial

Atmosferă de prima ligă – promovarea Petrolului în imagini

Scris de: Glasul Ploiestean 13.914 oameni au mers ieri seară pe „Ilie Oană” ca să fie alături de Petrolul în returul barajului de promovare în Liga a 3-a, cu Dentas Tărtășești. După 3-0 pentru „lupi” în tur, cea mai iubită echipă din Ploiești

EXCLUSIV: Accident pe DN1 între Câmpina și Breaza

Scris de: Glasul Ploiestean DN1 este blocat la această oră între Câmpina și Breaza datorită unui accident. Coloana de mașini se întinde pe aproape 1km, la fața locului fiind prezent un echipaj al Poliției DN. În accident au fost implicate

EXCLUSIV: Troleibuz in flăcări la Ploiești (FOTO)

Scris de: Glasul Ploiestean Panică în urmă cu puțin timp la depoul de troleibuze de la Podul Înalt. Un troleibuz a luat foc în parcarea din fața depoului. Mai mulți angajați ai TCE dar și câțiva cetățeni ce se aflau

EXCLUSIV: Accident grav pe str. Gheorghe Doja – FOTO

Scris de: Glasul Ploiestean În urmă cu puțin timp, pe str. Gheorghe Doja din Ploiești, a avut loc un grav accident de circulație. Potrivit martorilor de la fața locului, un autoturism marca Volkswagen a acroșat un autoturism marca Dacia Logan,

Petrolul redevine Petrolul! Va avea tot palmaresul + spectacol la barajul pentru Liga a 3-a

Scris de: Glasul Ploiestean Petroul 52 a câștigat licitația pentru cele 6 mărci ale echipei intrate în faliment și va fi continuatoarea echipei de tradiție din fotbalul românesc. Asociația va avea de plătit 14.000 de lei pentru fiecare marca și 2%

Timken a inaugurat o nouă fabrică în Ploiești

Scris de: Glasul Ploiestean Compania americană Timken a investit 60 de milioane de euro în cea de-a doua fabrică din Ploiești, unde vor lucra 120 de persoane, a spus Andreas Roellgen, vice-președinte Timken în Europa, Asia și Africa. „Investiția în

Ploieștenii sunt așteptați să susțină Petrolul în returul barajului de promovare în Liga a III-a

Scris de: Glasul Ploiestean Începând de luni, au fost puse în vânzare biletele pentru partida dintre Petrolul şi FC Dentaş Tărtăşeşti, returul barajului de promovare în Liga a III-a, ce se va disputa pe arenă „Ilie Oană”, pe data de

Lupii se întâlnesc „de îndată” la ședința „de îndată” a Consiliului Local Ploiești

Scris de: Glasul Ploiestean Uniunea Suporterilor Petroliști a emis un comunicat de presă prin care convoacă „de îndată” suporterii Petrolului. mâine, 06.06.2017, la ora 10:00, la Intrarea „B” a Palatului Administrativ, pentru a fi prezenți la ședința „de îndată” convocată pentru

Uniunea Suporterilor Petroliști – vom organiza mișcări legale de protest!

Scris de: Glasul Ploiestean În urma amplelor discuții avute între Uniunea Suporterilor Petroliști și primarul Adrian Dobre vineri, 26 mai a.c., dar și în urma ședinței publice de astăzi, reprezentanții USP (Uniunea Suporterilor Petroliști) au emis un comunicat de presă

SGU Ploiești are un nou Consiliu de Administrație

Scris de: Glasul Ploiestean După o perioadă de interimat, Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a SGU Ploiești a hotărât astăzi numirea noului Consiliu de Administrație cu atribuții depline. Astfel, după deschiderea plicurilor sigilate care însoțeau adresa Primăriei municipiului Ploiești –

Deschiderea Pasajului Vest blocată de concediul unui funcționar

Scris de: Glasul Ploiestean Deschiderea pasajului de la Gara de Vest riscă să nu aibă loc joi, 1 iunie, după ce un funcționar public, a cărui semnătură trebuie să apară în documentele oficiale a plecat în concediu – informează Observatorulph.ro La

EXCLUSIV: Tâlhărie în Ploiești – Cartierul Enăchiță Văcărescu. Tâlharul este un minor de etnie turcă. FOTO și VIDEO

Scris de: Glasul Ploiestean În această seară, jandarmii ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova au prins un minor, cetățean turc, în timp ce tâlhărea o doamna în vârstă de 68 de ani din cartierul ploieștean Enăchiță Văcărescu. Dogan Oguzhan, cetățean turc, născut

SONDAJ – PSD SPULBERĂ scena politică. Grindeanu trece peste Iohannis

Scris de: Glasul Ploiestean Un sondaj realizat de Avangarde ne arată că dacă mâine am avea alegeri, rezultatul nu ar fi cu mult diferit față de alegerile din decembrie 2016. PSD rămâne la un nivel ridicat de încredere, dar și PNL crește

300 de milioane de euro, pentru proiecte de apă şi canalizare în Prahova

Scris de: Glasul Ploiestean Consiliul Judeţean pregăteşte în această perioadă al doilea master-plan de apă şi canalizare din Prahova, care are la dispoziţie, până în 2023, o finanţare nerambursabilă totală de 300 de milioane de euro. Autorităţile au trimis pe