Poliția română, declarații despre șoferul cu numere obscene: Numerele de înmatriculare personalizate sunt valabile doar pe teritoriul Suediei

Scris de: Glasul Ploiestean


Românul care a făcut vâlvă în România cu numărul de maşină înmatriculat în Suedia prin care transmite un mesaj obscen anti PSD a rămas fără permis. Poliţiştii de la Rutieră i-au confiscat şi plăcuţele de înmatriculare.

Într-un mesaj, Ambasada Suediei a transmis că numerele personalizare sunt valide în Uniunea Europeană, însă fiecare ţară decide ce vehicule permite pe teritoriul ei.

Reprezentanții poliției au ținut o declarație de presă pentru a lămuri situația.

”Această situație e o premieră pentru țara noastră. Am solicitat ajutorul autorităților străine. Pentru o documentare corectă am cerut informații autorităților din Suedia. Numerele de înmatriculare personalizate sunt valabile doar pe teritoriul Suediei și nu pot fi folosite pe teritoriul altor state decât dacă acestea permit acest lucru în mod specific”, a declarat Andrei Lință.

”Aceasta este o situație inedită. Am considerat că în primul rând trebuie stabilită situația juridică a autovehiculului. Dreptul la liberă circulație a cetățenilor nu poate fi îngrădit și de aceea inițial nu am luat nicio măsură. După primirea răspunsului din Suedia am luat măsura prevăzută de lege, conform căreia autovehiculele pot circula pe teritoriul altei țări doar dacă respectă normele legale în vigoare. Legea din România permite circulația pe drumurile publice doar pentru autovehiculele înmatriculate cu numere compuse din cifre și litere, ori acest număr avea doar litere”, a spus Marian Badea.

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *