Primăria Ploiești nu are arhitect șef, orașul rămâne în beznă și „îngropat” în gunoi

Scris de: Glasul Ploiestean


Ploieștiul nu are arhitect-șef, iar la concursurile organizate de municipalitate pentru ocuparea postului devenit vacant încă din iunie 2016 nu se prezintă niciun candidat, a declarat primarul Ploieștiului în cadrul ședinței de Consiliu Local de vineri, 27 ianuarie 2017.

Principalul motiv ar fi nivelul salarizării. Problema este una gravă, modificarea legislativă produsă printr-o ordonanță de guvern de la 1 ianuarie nu mai permite decât unei persoane cu studii de specialitate să ocupe această funcție. În cadrul Direcției de Urbanism Ploiești, singurul arhitect existent este în concediu prenatal, instituția fiind în imposibilitate de a mai elibera certificate de urbanism și autorizații de construcție. – relatează – Actualitatea Prahoveană

În ceea ce privește gunoiul din oraș, societatea Vitalia a adus la cunoştinţa autorităţilor locale şi judeţene faptul că, din 31 ianuarie,  nu va mai accepta depozitarea în rampă a deşeurilor. Şi asta pentru că, spun cei de la Vitalia,  ” taxa de depozitare în cuantum de 80 de lei per tonă trebuia să fie achitată către Agenţia Fondului de Mediu până pe 25 ianuarie, iar operatorii de colectare şi transport al deşeurilor nu au semnat acte adiţionale la contractele de prestări servicii, refuzul lor fiind justificat de neadoptarea unei hotărâri de aplicare a acestei taxe de către ADI Managementul deşeurilor.” se arată în documentul remis de societatea Vitalia, document care a intrat în posesia jurnaliștilor de la RepublicaNews

În privința iluminatului stradal, din 7 februarie, Ploieştiul ar putea rămâne în beznă. RepublikaNews a intrat în posesia foto documentului care arată negru pe alb că, potrivit Consiliului Concurenţei, capitala de judeţ riscă să rămână fără iluminat stradal. Iar autorităţile nu par să aibă soluţii. Cel puţin, până în momentul de faţă.

„Toate-acestea…”

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *