Răspunsul primarul interimar Cristian Ganea în urma acuzaţiilor senatorului Savu

Glasul Ploiestean

Conform jurnalulph.ro, senatorul Savu, aflat în studiourile postului de radio Prahova, aparţinând deputatului Sebastian Ghiţă, şi chemat să prezinte ploieştenilor programul electoral,  a făcut dovada faptului că principala sa preocupare în campania electorală este aceea de a îl ataca pe primarul interimar în funcţie şi candidat al Partidului Social Democrat, Cristian Mihai Ganea.

In lipsa candidatului PSD, Savu a făcut afirmaţii uluitoare. Potrivit siteului observatorul.ro,  Savu l-a acuzat pe Cristian Ganea că în pliantele electorale figurează ca economist, deşi nu ar avea studii superioare. „N-am reuşit să depistez ce meserie are domnul Ganea. Noi, multă vreme, am crezut că este inginer. Acum, în flyerele distribuite, figurează că este economist… Ori la studii făcute trece doar liceul”, a susţinut Daniel Savu, lansând invitaţia ca domnul Ganea să-şi prezinte diploma de la facultate.

Răspunzând acestor acuzaţii, Cristian Ganea a declarat pentru Jurnalul Prahovean : „ Am trăit cu speranţa că măcar la sfârşitul carierei sale politice, Daniel Savu să se poată comporta decent. Pregătirea profesională în laboratoarele securităţii a lăsat urme adânci asupra gândirii şi personalităţii acestuia. „Acuzatorul poporului” ştie foarte bine că sunt economist şi că am un master în domeniul managementului sectorului public. Aşa după cum ştia acest lucru şi când mă ruga la fiecare oră să îl susţin în partid să devină fie preşedinte, fie candidat la funcţia de primar sau măcar să i se garanteze postul de senator la alegerile din toamna acestui an, promiţându-mi funcţii pe care credea că le ţine în buzunar. Atunci l-a susţinut pe bunul meu prieten, deputatul Ion Eparu, pentru ca apoi să îl umilească în public. De când a început ascensiunea mea politică şi administrativă, Savu încearcă să mă jignească permanent. Este modul lui de a fi şi din aceasta cauză nu a mai fost dorit in partid. Nu poate să fie un om de echipă, iar partidul l-a taxat pentru asta, oamenii arătându-i uşa. Nu-i voi spune domnului Savu decât atât : mi-am desăvârşit pregătirea profesională în timp şi la momentele oportune. Sunt ceea ce spun că sunt şi nu trebuie să-i fac lui vreo dovadă. Peste câteva săptămâni, lumea va uita de Daniel Savu. Inclusiv sponsorii lui actuali !” a relatat publicația jurnalulph.ro

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *