Reunire de lot în templul „Ilie Oană”. Lupii Galbeni promit show în tribune!

Scris de: Glasul Ploiestean


Luni, începând cu ora 19.00, în „templul” fotbalului ploieştean, stadionul „Ilie Oana”, va avea loc reunirea lotului Petrolul Ploiești, sub comanda tehnicienilor Octavian Grigore (antrenor principal) și Ciprian Pura (secund).

Evident, acest prim pas pe noul drum către glorie nu se poate face decât în prezenţa celor care sunt sufletul acestui club, suporterii! Accesul celor care alcătuiesc cel mai frumos public din România urmează să aibă loc doar la tribunele 0 şi 1 ale stadionului „Ilie Oană”.

Aşadar, să-i primim pe noii jucători într-o atmosferă incendiară. Anul fotbalistic în liga a treia vor aduce bucurii suporterilor Petrolului, iar anul viitor promovarea în liga a doua, ca și obiectiv, se va putea realiza în primul rând cu susținerea celui mai frumos public din România, a sponsorilor, dar și prin munca întregului staf tehnic condus de președintele Cristi Vlad și ambiția jucătorilor!

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *