Șocant! Cine nu dorește finalizarea podului suprateran de la Vest

Scris de: Glasul Ploiestean


Surse din rândul constructorilor au afirmat că din punct de vedere tehnic podul suprateran peste calea ferată din zona de Vest a municipiului Ploiești ar putea fi finalizat în luna decembrie a acestui an. În plus au spus că toate costurile pâna la punerea în folosință pot fi suportate de aceștia.

Surpriza vine din partea primarului municipiului Ploiești, Adrian Dobre, care, le-a cerut constructorilor să finalizeze podul în luna iunie 2017. Motivul prelungirii se pare că are la bază problemele financiare cu care se confruntă Primăria Ploiești.

În privința celor menționate mai sus, așteptăm un punct de vedere al primarului Adrian Dobre.

La 17.10.2016 podul se afla în faza de armare și suprabetonare structură pe partea dinspre strada Mărășești, iar pe partea dinspre centura municipiului se aflau în faza de așternere piatră spartă rampă. Primăria Ploiești avea de plată, la data menționată,  în urma întârzierilor din anul 2015, aproximativ 3 milioane lei.

„Pasajul Mărășești” este un proiect finanțat din fonduri europene, scopul realizării sale fiind creșterea accesibilității și asigurarea mobilității traficului rutier dinspre Ploiești către Zona Industrială din Vestul municipiului, Cartierul Mitică Apostol și Platforma Industrială Brazi. Pasajul va interconecta strada Mărășești și Șoseaua Vestului cu Centura de Vest a Ploieștiului, facilitând implicit și accesul către A3 – București – Ploiești – Brașov. Valoarea totală a investiției este de 90,8 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 20 de milioane de euro.

Mai jos galerie foto cu stadiul lucrărilor la 17.10.2016

img_5381  img_5380  img_5379  img_5378  img_5377  img_5376  img_5374  img_5369  img_5368  img_5367  img_5366  img_5364  img_5363  img_5362  img_5361  img_5360

Distribuie asta:

2 Responses to Șocant! Cine nu dorește finalizarea podului suprateran de la Vest

  1. Vasile Vali Grigorescu---cart. Ploiesti Vest {Mitica Apostol } spune:

    CONSILIUL LOCAL ,NU POATE SA IL DEMITA PE PRIMARU DOBRE CA INCOMPETENT, ca bani ptr tot felu de expertize are dar ptr lucrari vad ca nu
    ?

  2. Sorin spune:

    Un mare dobitoc, un bătut în cap. Să plece la săpat de canale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *