Un fost candidat la Primăria Ploiești sare în ajutorul handbalistelor de la CSM Ploiești

Scris de: Glasul Ploiestean


Ploieșteanul Fabio Cârstea, fost candidat la Primăria Ploiești la alegerile din 5 iunie, dorește să se implice în rezolvarea situației disperate a handbalistelor de la CSM Ploiești. Astfel, acesta face apel la agenții economici din Ploiești și la consilierii locali, postând pe pagina personală de Facebook următorul mesaj:

„Intrucât Clubul Sportiv Municipal Ploiești este în blocaj sever din cauza șefei finanțelor Primăriei Ploiești, Nicoleta Crăciunoiu, trebuiesc găsite soluții de redresare.
În urma câtorva discuții avute cu directorul CSM, Cezar Stoichiciu, și văzând situația reală am decis să mă implic găsind finanțare externă pentru a se putea continua activitatea clubului.
Prima piatră de incercare este deplasarea din Feroe în data de 11 septembrie, a fetelor de la handbal, calificate pentru prima dată în istoria Ploieștiului în cupele europene. Finanțarea presupune tranaportul delegației pâna acolo, iar în cazul în care nu se va putea rezolva situația, se va ajunge la penibilul neprezentării.
Pe această cale, fac apel la agenții economici din Ploiești dar și la consilerii locali, indiferent de culoarea politică, de la care aștept o mai mare implicare.
Să nu uităm că în oraș nu există doar fotbal ci și alte sporturi și acestea au de suferit din cauza războaielor din administarația locală.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturării acestui text, cu respect, mă înclin.” – 
a comentat Fabio Cârstea pe pagina lui de Facebook.

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *