VIDEO: A trecut cu roata peste un copil, grăbit să nu plătească o taxă de parcare


Un accident grav s-a produs în această dimineață, la ora 8:30, în parcarea complexului ConfortCity, din Popești-Leordeni.

Un locatar a publicat imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, pe care se poate vedea cum șoferul unei mașini se grăbește să treacă de barierele ridicate în parcare, deși un bărbat, identificat ulterior drept bunicul minorilor, traversa împreună cu doi copii strada.

Unul dintre copii a fost luat în brațe, în timp ce celălalt minor a fost luat sub roțile mașinii.

Cei trei pietoni au fost acroșați apoi de mașină, care a oprit în zona accidentului.

Mai mulți șoferi, care au asistat la accident, au sărit în ajutorul victimelor.

Starea persoanelor implicate în accident nu a fost făcută publică. Acestea au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Mai întâi bunicul cu unul dintre copii, apoi și al doilea minor.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri din Popești Leordeni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

“În comuna Popești-Leordeni, pe Spaiul Unirii nr. 9, a avut loc un accident rutier, în care conducatorul unui autoturism, pe fondul neasigurarii schimbării direcției de mers, ar fi acroșat 3 pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a unui bărbat și a unui minor aceștia fiind transportați la unitatea medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale”, precizează reprezentanții poliției.

Complexul în care s-a produs accidentul este situat pe Splaiul Unirii, la 10 km depărtare de la Piața Unirii din centrul Bucureștiului.

(ATENȚIE, IMAGINI CU IMPACT EMOȚIONAL!)

Glasul Ploieștean

Next Post

VIDEO - Primul interviu al lui Liviu Dragnea din închisoare: "Nu m-au îngenuncheat nici aici. M-au condamnat total nevinovat"

vin iun. 26 , 2020
Vizitatori: 58 Primul interviu al lui Liviu Dragnea din închisoare. Liviu Dragnea a declarat că se așteaptă să fie folosit în campania pentru alegerile din acest an de cei care se află la guvernare. Fostul președinte al PSD spune că este nevinovat dar nu se consideră învins. Declarațiile au fost […]