VIDEO: Cum se vede Pământul din spațiu noaptea, dar și imagini LIVE!

Scris de: Glasul Ploiestean


 

Bogăţia de forme, culori, lumini şi umbre pe care le vedem prin fereastra unui avion este incomparabilă cu spectaculozitatea acestor imagini care au fost înregistrate de o cameră de luat vederi amplasată în exteriorul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

 

Aceste imagini ne oferă o perspectivă asupra a tot ceea ce se află pe suprafaţa Pământului. O perspectivă atât de uimitoare, încât ne lasă fără cuvinte. Spectacolele de lumini ale marilor oraşe, furtunile însoţite de descărcări electrice asemenea unor flashuri şi imensitatea gheţurilor de la poli sunt tot atâtea imagini care nu contenesc să ne farmece privirile prin frumuseţea şi măreţia lor.

Călătoria începe deasupra Oceanului Pacific, continuă mai apoi cu America de Nord, America de Sud, Florida, Jamaica, Insulele Cayman, Mexic, Bahamas, Caraibe, Asia de Sud şi Marea Filipinelor, Franţa, Italia, Grecia, Turcia şi în final ajunge în Antarctica, atunci când Soarele abia aşteaptă să răsară. În videoclip apare şi o linie subţire, galbenă, care nu este nimic altceva decât ionosfera şi în final putem observa Aurora Australă deasupra Oceanului Indian, apoi undeva în Emisfera Sudică.

Coloana sonoră susţine misterul acestei călătorii neobişnuite, care ne duce cu gândul la un voiaj pe care toţi visăm să-l facem cândva.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri şi efectuează la fiecare 90 de minute o rotaţie completă în jurul Terrei.

IMAGINI LIVE DIN SPAȚIU:

Sursa: livebiz.ro

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *