VIDEO: Protest la Ploiești/ Sute de oameni au scandat „LIBERTATE” și au dat foc mãştilor. „În Anglia se dau ajutoare până în septembrie 2021. La noi nu s-au dat nici cele pe anul trecut!”, spune un protestatar


Protestele continuă, în majoritatea orașelor mari din țară, oamenii strigând „Libertate” și „Jos dictatura!”.

La Ploiești s-au adunat, aseară, aproape 1000 de manifestanți, care au dat foc măștilor de protecție în fața sediului Primăriei și au strigat împotriva restricțiilor impuse de Guvernul Cîțu.

Cei mai mulți dintre cei care protestează în aceste zile sunt revoltați de noile restricții pe care Guvernul Cîțu le-a instituit și cer ca România să nu mai fie comparată cu alte țări doar când vine vorba despre limitarea drepturilor și libertăților.

Tot auzim că și alte state europene au luat astfel de măsuri. Păi noi suntem Germania? Avem salariile lor și ajutoarele lor sociale, să ne permitem un an de stat în pauză? Noi avem spitalele și autostrăzile lor? Avem birocrația lor, unde orice solicitare de document se rezolvă în câteva minute? Domnul Arafat știe câți bani au primit nemții, englezii, italienii, pe perioada stării de urgență? În Anglia se dau ajutoare până în septembrie 2021. La noi nu s-au dat nici cele pe anul trecut!”, spune un protestatar.

Oamenii mai reclamă faptul că starea de urgență este pusă doar pe umerii cetățenilor, în timp ce autoritățile nu se comportă ca și cum ar fi vreo urgență.

Noi stăm în case, purtăm măști, nu mai plecăm niciunde, nu ne întâlnim cu familiile, la spital ne e frică să mai mergem sau oamenii bolnavi cronic nu au parte de tratament, cu alte cuvinte noi cetățenii suntem în stare de alertă, dar autoritățile cum își îndeplinesc rolul? Pentru ei nu e urgență? Nu e o situație critică? Nu sunt obligați să își indeplinească partea lor de responsabilități? Declarăm stare de urgență sau alertă și nu construim niciun spital într-un an jumăte? Nu cumpărăm paturi ATI? Ventilatoare? Nu transformăm mall-urile în spitale de campanie? Nu interzicem cheltuirea banului public pe borduri și flori, ci doar pe testări gratuite și măști? Unde e urgența dacă ei nu fac nimic?”, mai spune un manifestant.

Luni seară, aproximativ 300.000 de români au ieșit în stradă, în toată țara, iar protestele vor continua și zilele următoare.

 

Sursa Video: Prahova Info

Total Page Visits: 96 - Today Page Visits: 1

Glasul Ploieștean

Next Post

Donație la Spitalul Județean de Urgență Ploiești din partea Fundației pentru SMURD, cu ajutorul sprijinului oferit de Rompetrol - KMG International

joi apr. 1 , 2021
Fundația pentru SMURD, cu ajutorul sprijinului oferit de Rompetrol – KMG International, a achiziționat 2 paturi de terapie intensivă, echipate individual cu ventilatoare, monitoare funcții vitale, console cu injectomate și infuzomate și le-a oferit sub formă de sponsorizare către secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Ploiești, valoarea investiției ridicându-se […]