Vinerea Mare este oficial zi liberă. Când va fi următoarea minivacanţă?

Scris de: Glasul Ploiestean


Legea pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii a fost promulgată, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit legii adoptate, la articolul 139 alineatul (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, după sintagma „- 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române” se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins: „- Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui”.

Vinerea Mare devine astfel zi liberă prin lege.

Potrivit Codului Muncii, zilele libere potrivit legii sunt:

Art. 139

(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

– 1 și 2 ianuarie;

– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;

– prima și a doua zi de Paști;

– 1 mai;

– 1 iunie;

– prima și a doua zi de Rusalii;

– Adormirea Maicii Domnului;

– 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

– 1 decembrie;

– prima și a doua zi de Crăciun;

– două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Minivacanţă de 1 mai?

Următoarea zi liberă legal prin lege după Vinerea Mare este 1 mai, care anul acesta pică marţi. În anii trecuţi, guvernul a instituit o practică din a uni aceste zile cu weekend-ul cel mai aproapiat, astfel că luni, 30 aprilie, ar putea fi zi liberă prin hotărâre de guvern.

Distribuie asta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *