OFICIAL: Senatorul Radu Oprea, candidatul PSD la Primăria Ploiești


Social-democrații ploieșteni s-au întâlnit, marți seară, și l-au desemnat pe senatorul Radu Oprea, candidat la Primăria Ploiești, la alegerile locale din acest an. Propunerea trebuie validată de Biroul Județean al PSD Prahova.

Numele senatorului PSD a fost vehiculat încă de la începutul acestui an, când în cursa internă a PSD pentru Primăria Ploiești erau mai mulți candidați.

Marți seară, reprezentanții organizațiilor locale ale PSD Ploiești au stabilit că viitorul candidat la Primăria Ploiești să fie senatorul Radu Oprea.

„Am stabilit că viitorul candidat la Primăria Ploiești va fi senatorul PSD Radu Oprea”, a declarat, pentru Observatorulph.ro, Cristian Ganea, președintele PSD Ploiești.

Contactat telefonic, președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a susținut că „Așteptăm ca această propunere să o discutăm în Biroul Județean al PSD Prahova”.

Radu Oprea a fost validat senator la alegerile din 2016, când a candidat pe listele PSD. Acesta a deținut funcția de ministru pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, dar și de prefect al județului Prahova.

Sursa: ObservatorulPH.ro

Glasul Ploieștean

Next Post

BREAKING - Parlamentul European a votat pentru primirea României în Spațiul Schengen

sâm iun. 20 , 2020
Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, anunță faptul că Parlamentul European a votat pentru extinderea Spațiului Schengen și primirea României. De asemenea, au fost votate și măsurile de protejare a muncitorilor sezonieri. ”Dan Nica, liderul Delegației europarlamentare PSD, a declarat că au fost votate azi, în sesiunea plenară a Parlamentului European, […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds