Într-o atmosferă de mobilizare totală, membrii PSD Prahova s-au reunit astăzi pentru a participa la evenimentul politic care marchează un punct de cotitură în guvernarea actuală. Sub sloganul național „Ajunge. Până aici!”, social-democrații prahoveni și-au exprimat prin vot susținerea pentru noua strategie a partidului, refuzând să mai accepte blocajele impuse […]
Virgiliu-Daniel Nanu
În timp ce orașul Ploiești se luptă cu troienele, situația de pe drumurile județene din Prahova arată o mobilizare exemplară a autorităților. Încă de aseară de la ora 23:00, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, și Administratorul Public al județului, Emil Drăgănescu, s-au aflat pe teren pentru a verifica personal […]
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a anunțat pe Facebook că va convoca la consultări liderii principalelor partide reprezentate în Consiliul Local Ploiești. Acesta a precizat că întâlnirea are ca obiectiv identificarea unor soluții comune pentru administrația ploieșteană, cu accent pe proiectele de investiții, impactul măsurilor de austeritate și protejarea […]
COMUNICAT: Consiliul Județean Prahova (sursa: Facebook) Consiliul Județean Prahova, prin decizia administrației conduse de președintele Virgiliu Daniel Nanu, a alocat astăzi 43 de milioane de lei către localitățile care au depus solicitări de finanțare pentru proiecte de interes local. Scopul principal este îmbunătățirea concretă a condițiilor de trai pentru prahoveni, […]
COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Județean Prahova a luat act cu maximă îngrijorare de concluziile prezentate în cadrul ședinței ordinare din data de 29.05.2025, privind activitatea Clubului Sportiv Județean Prahova. Raportul întocmit de directorul Ionuț Urzeală, aflat la conducerea clubului din luna martie, evidențiază o serie de nereguli grave și o […]
Echipa de robotică Eastern Foxes au câștigat locul 1 la Campionatul Mondial FTC din Huston, SUA „Ziua 4 la Houston! Ce zi incredibilă! Eastern Foxes sunt campioni ai diviziei Franklin și câștigători Think Award – locul 1 la Campionatul Mondial FTC! Am avut onoarea să fim aleși 1st pick de echipa […]
Felicitări echipei Eastern Foxes și mult succes la Campionatul Mondial din Huston! Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, i-a premiat astăzi pe membrii echipei Eastern Foxes, echipa de robotică a Colegiului Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, într-o ceremonie specială dedicată rezultatelor excepționale obținute la etapa națională a competiției […]
Luni 24 martie, 2025, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a semnat contractul pentru realizarea conexiunii rețelei de distribuție a gazelor naturale din Valea Slănicului la sistemul național de transport operat de TRANSGAZ. Această etapă finală face parte dintr-un proces amplu, care a început cu implementarea proiectului „Înființare rețea […]
Consiliul Județean Prahova face un pas important spre tranziția energetică sustenabilă prin lansarea a trei proiecte de anvergură destinate producerii energiei verzi, finanțate prin Fondul pentru Modernizare. Potrivit unui comunicat al administrației județene, investițiile substanțiale reflectă angajamentul județului față de Pactul Ecologic European și de obiectivele asumate de România în […]
Consiliul Județean Prahova preia administrarea a patru tronsoane de drumuri din Ploiești pentru a le repara și moderniza. În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean Prahova, au fost aprobate, cu unanimitate de voturi, patru proiecte ce vizează solicitarea transmiterii temporare a unor tronsoane de drumuri județene din administrarea Consiliului […]

