Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.
Având în vedere că Parlamentul a intrat la sfârșitul lunii iunie în vacanță, pentru desfășurarea procedurii referitoare la angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, senatorii și deputații au fost convocați într-o sesiune extraordinară.
Potrivit Guvernului, proiectul de lege pe care și-a angajat răspunderea reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține din fonduri publice finanțarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor.
Legea a fost modificată până în ultimul moment, inclusiv parlamentarii au primit varianta finală cu 20 de minute înaintea ședinței de plen reunit.
Premierul Ilie Bolojan a explicat că principalele modificări aduse prin Legea austerității sunt: cote TVA de 21 și 11%, introducerea CASS pentru pensii peste 3.000 lei și înghețarea pensiilor și salariilor din sistemul public în 2026.
„Fără un sistem fiscal corect și predictibil, nu vom mai avea cu ce plăti drumuri, spitale, armată, salarii sau pensii. Fără a ține pasul de dezvoltare și ordine cu țările membre, nu vom mai primi sprijinul fondurilor europene. Ne vom izola și afunda în propriile scenarii financiare păguboase, așa cum s-a întâmplat deja. Pentru a evita acest scenariu venim astăzi cu primul pachet de măsuri adoptate în Guvern, pentru care ne asumăm răspunderea”, a spus Ilie Bolojan.
Măsurile de austeritate propuse de Guvernul Bolojan
1) Impozitul pe dividende
Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul.
Veniturile sub formă de dividende, inclusiv câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare definite de legislaţia în materie la organisme de plasament colectiv, se impozitează cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final.
2) Taxa pe bănci
Instituțiile de credit – persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit – persoane juridice străine datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare:
a) 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2025 – 30 iunie 2025 inclusiv, respectiv 4%, pentru perioada 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2025 inclusiv;
b) 4%, începând cu data de 1 ianuarie 2026.
Băncile care dețin o cotă de piață mai mică de 0,2% din totalul activelor nete ale sectorului bancar din România scapă de dublarea impozitului suplimentar la 4% și vor plăti în continuare un impozit de 2%.
3) CASS pentru pensiile peste 3.000 de lei
Persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii de până la suma de 3.000 lei lunar inclusiv, pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate;
4) Majorarea TVA
majorarea cotei standard de la 19% la 21%;
– eliminarea aplicării cotei reduse de 5% și aplicarea unei cote reduse de 11% pentru operațiunile supuse în prezent cotei reduse de 5%, respectiv pentru: livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, livrarea de lemn de foc și livrarea
de energie termică în sezonul rece, destinată anumitor categorii de consumatori;
– majorarea cotei reduse de TVA de la 9% la 11% pentru o gamă mai restrânsă de bunuri și servicii, respectiv pentru: medicamente de uz uman, alimente destinate consumului uman, cu anumite excepții, apa pentru irigații, îngrășăminte și pesticide, servicii de alimentare cu apă și de canalizare, clădiri destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, servicii de cazare și de restaurant/catering.
În perioada 1 august – 31 octombrie 2025, se vor monitoriza încasările din sectorul HoReCa, iar în funcție de rezultatul analizelor efectuate se va decide cu privire la cota de TVA ce urmează să fie aplicată acestui sector.
5) Majorarea accizelor
– majorarea nivelului accizelor, la 1 august 2025 și respectiv, la 1 ianuarie 2026, pentru alcool și băuturi alcoolice, benzină și motorină.
Corelativ, pentru benzină și motorină, se propune ca în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026, nivelul accizelor prevăzut în coloana nr. 5 din anexa nr. 1 de la Titlul VIII – Accize și alte taxe speciale din Codul fiscal, să nu se actualizeze cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2025, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015. Totodată, se are în vedere adoptarea unei hotărâri de Guvern privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor în scopurile prevăzute la art. 342 alin. (9) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
– majorarea nivelului accizelor, la 1 august 2025 și respectiv, la 1 aprilie 2026, pentru băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este cuprins între 5 g – 8 g/100 ml și pentru băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este peste 8 g/100 ml;
– majorarea nivelului accizelor, la 1 august 2025, pentru produsele din tutun prelucrat, pentru produsele care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere și pentru produsele destinate inhalării fără ardere, care conțin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină;
– majorarea nivelului accizelor, la 1 august 2025 și respectiv, la 1 aprilie 2026 pentru lichidul cu sau fără nicotină;
– instituirea, de la 1 august 2025, a unui nivel de acciză pentru vinurile liniștite, similar cu cel aplicat vinurilor spumoase, respectiv de 76,19 lei/hl;
– instituirea, de la 1 august 2025, a unui nivel de acciză pentru cidru de mere și pere, hidromel și băuturi fermentate liniștite din fructe de pădure, similar cu cel aplicat celorlalte băuturi fermentate spumoase, respectiv de 76,19 lei/hl;
De asemenea, prin proiectul de act normativ se stabilește nivelul accizei specifice la țigarete, aplicabil în perioada 1 august 2025 -31 martie 2026, inclusiv, care este de 576,360 lei/1.000 ţigarete.
6) Majorarea rovinietei
Nivelul tarifului de utilizare a drumurilor naţionale pentru autoturisme prevăzut în anexa nr. 1 se modifică, astfel:
1 zi 3,5 euro
10 zile 6 euro
30 zile 9,5 euro
60 zile 15 euro
12 luni 50 euro
Cuantumul amenzii contravenţionale aplicate utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile pentru autoturisme va fi între 500 lei și 1000 lei. Totodată, tarifele de utilizare achitate anterior intrării în vigoare a noilor tarife, respectiv data de 1 septembrie 2025, își mențin valabilitatea.
7) Bolnavii de cancer vor fi în continuare scutiți de la contribuțiile la CASS, însă se introduce CASS pentru alte categorii
Se menține calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru bolnavii cu afecţiuni oncologice beneficiari de programele naţionale de sănătate, până la vindecarea respectivei afecţiuni, în condițiile legii.
Nu vor mai fi exceptate:
-persoanele aflate în întreținerea unei persoane asigurate respectiv soț/soție/părinți fără venituri
-persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura proprii;
-persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, pentru aceste drepturile bănești
-persoanele care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concediu pentru creşterea copilului potrivit prevederilor art. 2 şi art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
-persoanele fizice care beneficiază de venitul minim de incluziune
-personalul monahal al cultelor recunoscute.
De asemenea, Guvernul a decis să majoreze taxele pentru jocurile de noroc.
Astfel, pentru pariuri mutuale – tradiționale: 25% din veniturile din jocuri de noroc (nu mai puțin de: 120.000 euro)
Pentru pariuri în cotă fixă – tradiționale: 25% din veniturile din jocuri de noroc (nu mai puțin de: 200.000 euro)
Pentru pariuri în contrapartidă – tradiționale: 25% din veniturile din jocuri de noroc ( nu mai puțin de: 200.000 euro)
Pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine: Creștere de la 5000 euro la 6000 euro
Creștere de la 27% la 30%:
-Pentru jocurile de noroc la distanță clasa 1: 30% din veniturile din jocuri de noroc (nu mai puțin de: 400.000 euro)
-Pentru jocurile de noroc la distanță clasa a 3-a: 30% din veniturile din jocuri de noroc (nu mai puțin de: 400.000 euro)
Crestere de la 6,5% la 8% pentru jocurile de tip loto cu excepția videoloteriei: 8% aplicată asupra venitului din jocurile de noroc ale operatorului licențiat.
Pentru câștigurile din jocurile de noroc, taxa crește de la 3% la 4%, deși varianta inițială a proiectului adoptată săptămâna trecută era de 10%.
Reduceri de cheltuieli propuse în proiectul măsurilor de austeritate
În domeniul cheltuielilor bugetare, prin prezentul proiect de lege se propun o serie de măsuri care să conducă la reducerea cheltuielilor bugetului general consolidat, astfel:
– acordarea, în anul 2025, începând cu luna august, a stimulentelor prevăzute în diverse acte normative pentru anumite categorii de personal, în limita a 30% din salariul de bază;
– limitarea majorării salariale acordată personalului din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi celui implicat în implementarea Mecanismului de redresare şi rezilienţă, de la până la 50%, la până la 40%; (modificare de la 35% varianta inițială)
– limitarea majorării salariale a indemnizațiilor lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, de la până la 50%, la până la 40%; (modificare de la 35% varianta inițială)
– limitarea majorării salariale acordată personalului din instituţiile şi/sau autorităţile publice prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaţionale, pe durata desfăşurării activităţii în acest domeniu, de la până la 50%, la până la 40%; (modificare de la 35% varianta inițială)
– neacordarea majorării salariale pentru proiectele al căror termen de realizare este depășit; – acordarea indemnizației de hrană de 347 lei lunar, începând 1 ianuarie 2026, numai pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei. De acest drept nu beneficiază personalul căruia i se acordă alte drepturi de hrană, potrivit legislației specifice;
Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
În anul 2026 se suspendă aplicarea prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 270/2024 pentru suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, precum şi pentru abrogarea lit. b) a alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.
Vouchere de vacanţă în cuantum de 800 lei, în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026, pentru cei care au salarii de bază lunare nete de până la 6.000 lei.
Guvernul decide să scadă și subvenția de la partide: „În anul 2026, subvenţia alocată partidelor politice se diminuează cu 40% faţă de nivelul acordat în anul 2024.”