Primarul Ploieștiului: „Varianta de întrerupere a furnizării apei calde în Ploieşti este inadmisibilă în secolul XXI”


Primăria Municipiului Ploiești a primit, în urma solicitării primarului Andrei Volosevici, clarificări în ceea ce privești decizia societății Termoficare Prahova SA de întrerupere a furnizării apei calde pentru efectuarea lucrărilor de reparații la CET Brazi.

„Am luat act de propunerea societății de a închiria 2 cazane de apă fiartă pentru a evita sistarea furnizării apei calde în municipiul Ploiești. După cum se știe, aceste lucrări privind repararea CAF 2 şi închirierea celor două CAF-uri de la firma Bosch sunt la rețeaua primară de distribuție, care aparține Consiliului Judeţean Prahova. Voi informa consilierii locali de propunerea venită din partea Termoficare Prahova SA pentru a putea decide care este forma legală prin care se poate implica şi Municipiul Ploiești.

Totodată, solicit public Consiliului Judeţean Prahova să demareze procedura de închiriere a celor două cazane şi să finanțeze investițiile necesare pentru repunerea în funcțiune, cât mai rapidă, a CAF 2 de la  CET Brazi, având în vedere că acesta este în patrimoniul județului.

De asemenea, solicit ADI Termo Prahova să monitorizeze cu foarte mare atenție modul de desfășurare a acestor investiții, pentru a nu exista sincope în furnizarea agentului termic în municipiul Ploieşti. Varianta de întrerupere a furnizării apei calde în Ploieşti este inadmisibilă în secolul XXI”, a declarat primarul Andrei Volosevici.

Anexăm, spre edificare, propunerea societății Termoficare Prahova SA.

Glasul Ploieștean

Next Post

S-a schimbat ora partidei dintre Petrolul Ploiești și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

sâm iul. 30 , 2022
Modificare de oră pentru partida dintre FC Petrolul și  Sepsi OSK Sfântu Gheorghe! Clubul a emis următorul comunicat: Întâlnirea de duminică, 31 iulie, ce se va disputa pe „Ilie Oană”, va începe la ora 18:00 și nu la 18.30, așa cum a fost programată inițial. Modificarea a fost operată de […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds