Au fost aleşi noii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Prahova


Tudone Dumitru și Apostol Cristian sunt cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Prahova începând de astăzi.

Aceștia au fost aleși din rândul consilierilor județeni, Tudone Dumitru fiind propunerea grupului de consilieri PNL iar Apostol Cristian fiind propus de  grupul de consilieri USR-PLUS.

Președintele consiliului județean poate delega, prin dispoziție, atribuțiile  vicepreședinților, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, secretarului general al județului, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes județean.

Urmează ca președintele Iulian Dumitrescu să desemneze prin dispoziție care dintre cei doi vicepreședinți exercită primul atribuțiile sale în cazurile de absență a acestuia.

Pe durata exercitării mandatului, vicepreședinții consiliului județean își păstrează statutul de consilier județean fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut, fiindu-le aplicabile incompatibilitățile specifice funcției de vicepreședinte al consiliului județean prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Glasul Ploieștean

Next Post

Soția lui Mircea Ionescu-Quintus a decedat în această dimineață

lun oct. 26 , 2020
Soţia fostului lider liberal Mircea Ionescu-Quintus, Viorica Quintus, a decedat, luni dimineaţă, la vârsta de 94 de ani, au declarat surse apropiate familiei pentru agerpres.ro. Potrivit acestora, evenimentul s-a produs în locuinţa din Ploieşti a familiei după ce, în urmă cu câteva zile, Viorica Quintus suferise un atac cerebral. Fiul acesteia […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds