În cadrul programului Mari Romaâni, la inițiativa Euroregiuni Siret-Prut-Nistru, a Consiliului Județean Prahova și a Consiliului Raional Glodeni, timp de 3 zile s-au desfășurat lucrări pregătitoare comemorării a 518 ani de la trecerea în neființă a marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în localitatea Lipnic din Nordul Basarabiei, locul în care la 20 august 1470 voievodul obține o victorie zdrobitoare asupra hoardelor tătare de pe Volga.
Programul a cuprins inaugurarea bustului de bronz al voievodului, bust realizat prin contribuția financiară a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, consiliul local Lipnic, fundația Monumentul Chișinău și Societatea Cultural – Istorică Mihai Viteazu Ploiești.
Un sobor de preoți condus în frunte cu vicarul episcopiei de Bălți a sfințit monumentul care a fost inaugurat de Ioan Cusnir – primarul comuneu Lipnic, Neagu Emanoil – președintele Consiliului Județean Buzău, Ludmila Sfârloagă – consilier județean al Consiliului Județean Prahova, Rareș Enescu – consilier județean al Consiliului Județean Prahova și vicepreședintele Consiliului Raional Ocnița.
Au urmat alocuțiuni din partea delegațiilor prezente din România și Basarabia, urmate de depuneri de buchete de flori cu toată căldura toridă a lunii iulie,
Festivalul Folcloric ,,De Dragoste, de Dor, de Cătănie”, a reunit formații din 14 raioane care au încântat prin parada portului popular a horelor și cântecelor cei peste 1000 de participanți.
Au fost acordate diplome de excelență și plachete comemorative primarului comunei Lipnic, consulului general al României la Bălți, președintelui raionului Glodeni, primarului municipiului Hâncești și președintelui fundației monumentul.
Tot cu acest prilej, vicepreședintele fundației basarabene ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” a acordat medalia de aur cu numele voievodului directorului executiv al AESPN.