În urma negocierilor purtate în interiorul coaliției de guvernare formată din PSD – PNL – UDMR, funcția de prefect al județului Prahova revine Partidului Social Democrat. Algoritmul de împărțire a funcțiilor a fost stabilit la nivel central, așa cum au precizat președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, și prim-vicepreședintele PNL Prahova, Roberta Anastase.
Premierul Nicolae Ciucă a semnat în ședința de Guvern, de astăzi, ordinului de revocare din funcția de prefect, a lui Cristian Ionescu și de numire a noului prefect, Virgiliu Daniel Nanu.
Anunțul a fost făcut în această dimineață de Bogdan Toader, președintele organizație județene PSD Prahova.
,,Mă bucur că avem, din nou, un prahovean în funcția de prefect al județului!
Îi doresc mult succes colegului nostru Virgiliu Daniel Nanu, propus de PSD Prahova pentru ocuparea acestei funcții de demnitate publică, la conducerea Instituției Prefectului Județul Prahova!
Este un specialist în cadastru și geodezie care cunoaște fiecare localitate a județului, un om integru și hotărât, care vrea binele prahovenilor și va apăra drepturile cetățenilor Prahovei!
Mult succes, Virgil, alături de echipa Instituției Prefectului și de reprezentanții direcțiilor deconcentrate!”, a conchis președintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader.