În urma articolelor apărute în presa locală, ne-am interesat la Școala Generală „Profesor Nicolae Simache” Ploiești în legătură cu incidentul petrecut în cursul zilei de joi, 07.04.2022.
„Doi copii sosiți în clasă cu ceva timp până să înceapă orele s-au jucat și, apoi, din joacă și pe neașteptate, au dat-o-n îmbrânceli și pumni. Unul dintre copii a avut sângerări din zona nazală, fiind condus de învățătoare la cabinetul medical al școlii, nefiind niciun semn de traumă. Asistenta i-a acordat primele îngrijiri medicale și a efectuat un examen medical minor deoarece lovitura nu era atât de gravă.
Copilul a ajuns la spital, la cererea mamei acestuia care a spus că nu pleacă din școală până nu vine salvarea. Protocolul 112 , dacă e agresiune, spune că în urma apelului la 112 vine și salvarea, și poliția, și jandarmeria. La spital, s-a confirmat că este în regulă, nu sunt modificări, fisuri, iar copilul nu a sângerat decât la impact. Faptul că mama elevului a vrut să se asigure că nu există ceva ascuns, nu este o tragedie.
Poliția nu a intervenit în conflict, copilul fiind deja la cabinet în momentul sosirii echipajului la școală, iar în urma constatărilor la fața locului le-a adresat o invitație părinților celor doi copii la Secția 2. Tot atunci, polițiștii au vorbit cu cei doi copii, au cerut și văzut imaginile surprinse de camerele de supraveghere din clasă. S-au văzut acțiunile copiilor și intervenția învățătoarei, evident, cu oră și cu minut.
La Poliție, părinții nu au depus reclamație unul împotriva celuilalt.” ne-a precizat o sursă care nu a dorit să-și dezvălui identitatea.
Acum, nu orice incident din școală poate naște articole de presă care, de altfel, nu fac decât să denigreze imaginea școlii. Impacientarea, pe bună dreptate, a mamei copilului ajuns la cabinetul medical și apelul la 112 a dus la prezența la școală a Serviciului de Ambulanței, echipajului de Poliției și Jandarmeriei.
Până una alta, Școala Generală Profesor Nicolae Simache este una dintre școlile generale de top din Ploiești, având de-a lungul timpului mai mulți elevi olimpici și elevi admiși la licee de prestigiu, cadrele didactice fiind foarte bine pregătite, cazul prezentat fiind unul izolat.