Verde pentru Liga 1! Petrolul Ploiești a primit licența! Anunțul făcut de Federația Română de Fotbal


Petrolul Ploiești a scăpat de emoții, FRF le-a acordat licența pentru a juca în Liga 1, sezonul viitor.

Anunțul a fost făcut chiar pe pagina de Facebook a clubului. Este o veste așteptată cu sufletul la gură de toți suporterii „lupilor”.

Petrolul Ploiești a primit liber să joace în Liga 1. Federația le-a acordat licența găzarilor

Suporterii Petrolului nu erau foarte siguri de situația echipei lor, dar anunțul de pe pagina de Facebook a clubului i-a liniștit: vor juca în Liga 1 din toamnă.

Federația Română de Fotbal a informat, oficial, clubul nostru că i-a fost acordată licența de participare pentru ediția viitoare a Ligii 1.

După analizarea tuturor documentelor depuse, Comisia pentru Acordarea Licenței Cluburilor a constatat că sunt îndeplinite toate criteriile (sportive, de infrastructură, de personal și administrație, juridice și financiare), decizând, astfel, cu unanimitate de voturi, să acorde clubului nostru licența de participare în stagiunea 2022-2023 a Ligii 1, fara niciun fel de sancțiuni, este mesajul postat de conducerea ploieștenilor

Ploieștenii prepară prima mutare spectaculoasă în mercato. „Lupii” negociază cu Constantin Budescu, cu care intenționează să semneze contract pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă unul! Informația a fost confirmată de președintele grupării.

Da, e adevărat, am discutat deja, ambele părți ne dorim colaborarea. Rămâne să stabilim sub ce formulă. Sunt optimist că vom bate palma.

Nae Constantin, despre transferul lui Budescu: ”Sunt dezamăgit

Nae Constantin consideră că Petrolul își va putea permite să aducă până la patru jucători dacă își va rezolva problemele financiare cu care se confruntă. De aceea, nu este foarte fericit cu aducerea lui Budescu.

„Dacă reușim să ne punem la punct cu problemele financiare, probabil o să putem aduce 2,3,4 jucători. Am citit că președintele a zis că îl aduce pe Budescu și că își asumă, iar că stafful trebuie să-l pregătescă, pentru că e decizia lui. Nu am vorbit cu președintele Costel Lazăr, dar dacă a declarat asta, eu sunt puțin dezamăgit, pentru că noi am lucrat altfel în tot anul.”

„Eu chiar l-am cerut pe Budescu în iarnă și am insistat să discute și el a ales Voluntari. Dar în momentul ăsta, cu Budescu accidentat și cu situația noastră financiară, cred că ar fi mai bine ca banii pentru Budescu să-i îndreptăm către echipă.”

„Nu am nimic cu Budescu, să nu se înțeleagă asta. Mi-l doresc, e un jucător special, care face spectacol, crescut la Ploiești, îl iubește lumea, dar avem alte priorități în momentul ăsta și sunt un pic dezamăgit”, a declarat Nae Constantin.

 

Glasul Ploieștean

Next Post

Primăria Ploiești a participat prin SGU Ploiești la "Serbarea Florilor", ediția a VI-a, organizată de Primăria Municipiului Vaslui

mie mai 25 , 2022
În perioada 20-22 mai a.c., SGU Ploiești a participat la cea de-a VI-a ediție a evenimentului „Serbarea Florilor”, organizat de Primăria Municipiului Vaslui. În cadrul acestei ediții, SGU Ploiești a răspuns invitației municipalității vasluiene, prin expunerea de material floricol și dendrologic din producția proprie, respectiv plante anuale și de apartament, […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds