Amendă de 15.000 de lei de la Protecţia Consumatorilor după aglomeraţia de la Gondola Sinaia. Instalația nu a funcționat timp de 4 ore, dar au fost vândute bilete


O amendă de 15.000 de lei a fost aplicată, luni, de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Prahova după aglomeraţia înregistrată la gondola care face legătura între Cota 1400 şi Cota 2000 din Sinaia.

Conform datelor publicate pe pagina de Facebook a Comisarului șef al Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, respectiva instalaţie de transport pe cablu nu a funcţionat în intervalul orar 8.00 – 11.55, din cauza problemelor provocate de depunerile de gheaţă şi chiciură în zona rolelor, a cablului şi pilonilor, însă, în ciuda acestei situaţii, la baza din Sinaia a continuat vânzarea de tichete, astfel că s-a ajuns la supraaglomerare.

Luni (n.r. 23.01.2023), „in intervalul 8.00 -11.55 gondola din Sinaia pe tronsonul cota 1400 – 2000 nu a funcționat, din cauza depunerii de gheață și chiciură. În toată aceasta perioadă, la baza în Sinaia se comercializau tichete, fapt ce a dus la supraaglomerarea platformei intermediare de la 1400. De menționat faptul ca pe tronsonul 1400-2000 funcționa totuși telecabina aceasta având o capacitate mult redusa. Față de cele menționate operatorul economic a fost sancționat cu 1 amendă in valoare de 15.000 lei și masuri de returnare contravaloare servicii neutilizate, asigurare coborâre în siguranță a consumatorilor, prin prelungire program funcționare și de asemenea obligativitatea de a se asigure că sunt informați consumatorii cu privire la nefunctionarea instalatiilor.”

Glasul Ploieștean

Next Post

De ce deschid olandezii ușa cu mâna dreaptă? Vei face și tu asta de acum înainte

joi ian. 26 , 2023
Olandezii sunt învățați la școala de conducere să deschidă portiera cu mâna dreaptă. Pare ciudat la prima vedere, însă acest obicei poate salva vieți. Dacă ești la volan și deschizi ușa cu mâna stângă, așa cum probabil face toată lumea, află ca e greșit. Deși pare ciudat, ar trebui să […]

Citește și: