Anchetă DNA la Aerodromul Strejnic, după ce ar fi fost închis oficial pentru zboruile celebrităţilor


Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis în 2022 un dosar penal vizând activitatea de la Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile. Sunt investigate mai multe transferuri de personal, dar şi modul în care angajaţii au verificat o sesizare legată de faptul că Aerodromul Strejnic ar fi fost declarat închis în acte, dar în realitate ar fi permis zboruri ale unor bogătaşi.

DNA a transmis o adresă oficială, prin care solicită o serie de documente de la Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, confirmând că există un dosar penal deschis în acest an de Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. Potrivit portalului de investigaţii jurnalistice Defapt.ro, sunt urmărite mai multe transferuri de personal, dar şi modul în care s-a reacţionat după primirea unei sesizări din partea unor angajaţi de la Aerodromul Strejnic.

Potrivit sesizării, aerodromul de lângă Ploieşti ar fi fost declarat închis, timp de 40 de zile, în vara lui 2021, ceea ce însemna că în perioada respectivă nu ar fi mai trebuit să existe zboruri aici decât în cazuri de extremă urgenţă. În schimb, însă, se pare că ar fi existat nu mai puţin de 242 de zboruri ilegale, mai arată Defapt.ro. Printre cei care au zburat de pe Aerodromul de la Strejnic se află Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier al României, dar și Costel Cășuneanu junior, mai arată sursa citată.

„Zborurile nu se pot face așa cum crede fiecare. Zborurile se fac pe bază de plan de zbor, pe bază de autorizare, aeroportul trebuie să fie autorizat. Părerea mea este că mergeți pe o pistă ușor fantezistă dacă vă imaginați că Școala Superioară de Aviație și Aeroclubul României puteau să funcționeze așa după capul lor. (…) Sunt anumite prevederi legale care permit zborurile. Eu nu sunt specialist în chestiunea asta”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Mai mulți angajați din aviația civilă au raportat voluntar situația de la Aerodromul „Gheorghe Bibescu” din Strejnic către Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, respectiv Autoritatea Aeronautică Civilă Română, autorități cu responsabilitate în domeniu. Fără efect. În schimb, Direcția Națională Anticorupție investighează acum modul în care s-au efectuat zborurile.

Preluare: www.telegrama.ro

Glasul Ploieștean

Next Post

LECȚIA DE ISTORIE - 22 februarie: Prima mențiune documentară a Cetății Devei

mar feb. 22 , 2022
La data de 22 februarie 1269, într-un act de donație al regelui maghiar Ștefan al V-lea, este atestată documentar pentru prima dată Cetatea Devei. Chiar dacă există numeroase urme de locuire pe Dealul Cetății încă din neolitic şi epoca bronzului, dacii au fost cei care au lăsat cele mai multe […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds