Deputatul social-democrat Liviu Pleşoianu a declarat, sâmbătă, în urma votului final de la Congresul PSD, că va candida cu siguranţă la alegerile prezidenţiale, „într-un fel sau altul”.
„În niciun caz nu mă voi răzgândi. Voi merge mai departe. Mai urmează un congres la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august şi vom vedea atunci ce se întâmplă. Dacă nu voi fi susţinut, voi anunţa la momentul respectiv ce voi face mai departe. Eu am spus că voi candida şi voi candida cu siguranţă, într-un fel sau altul. (…) Ce înseamnă sprijinul PSD până la urmă? PSD pentru mine nu este CEx. PSD este alcătuit din oameni şi pulsul oamenilor eu l-am cam luat”, a declarat Liviu Pleşoianu.
În opinia sa, pentru ca PSD să câştige alegerile prezidenţiale are nevoie de prezidenţiabili care să aducă voturi din afara bazinului clasic al partidului.
„Dacă PSD mai vrea să câştige vreodată alegerile prezidenţiale trebuie să înţeleagă, extrăgându-mă pe mine din ecuaţie, că e nevoie de oameni care să candideze pe această funcţie, să fie prezidenţiabili, capabili să aducă voturi şi din afara bazinul clasic al PSD, să convingă, aşa cum a convins partidul, în 2016, oameni care nu făceau parte din bazinul clasic să dea acestui partid acest scor foarte mare”, a fost de părere Pleşoianu.
El s-a declarat mulţumit de rezultatul pe care l-a obţinut în alegerile interne pentru funcţia de preşedinte al PSD.
Legat de alegerea Vioricăi Dăncilă în funcţia de preşedinte al formaţiunii, Pleşoianu a declarat că speră să nu descopere că există şi „doamna Dăncilă 3”.
„Îmi menţin părerea despre doamna Dăncilă şi tot ce sper e să nu ajung de acum să văd că există şi o doamna Dăncilă 3. Că doamna Dăncilă 2 există faţă de doamna Dăncilă 1”, a spus Pleşoianu.
Liviu Pleşoianu a candidat sâmbătă pentru funcţia de preşedinte al PSD şi a obţinut 715 voturi, clasându-se pe locul doi.