Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR după patru luni. Cătălin Drulă devine președinte interimar


Preşedintele USR, Dacian Cioloş, şi-a anunţat, luni, demisia din funcţie, anunţul fiind făcut în cadrul şedinţei Biroului Naţional al partidului, înainte de conferinţa de presă pe care a susţinut-o la ora 18.00.

Dacian Cioloş: „Am considerat firesc și de bun simț să îmi prezint demisia pentru că sensul candidaturii mele a fost să modernizez partidul, iar pentru asta aveam nevoie de susținerea Biroului Național.

Credința mea este că USR este în continuare o alternativă la extremism. Nu mai departe de azi am văzut că nu mai contează moțiunile, luăm un om de gât și îl dăm afară. Tocmai de aceea am militat pentru o deschidere a partidului către societatea civilă și mediul de afaceri, dar nu am obținut susținere.

Rămân în continuare în partid și voi căuta în continuare, alături de colegii care cred că acest partid are un viitor, să recunoaștem limitele pe care trebuie să le depășim. Cătălin Drulă va rămâne interimar, până la alegerea unui nou președinte.

Un partid nu poate să fie credibil, decât în măsura în care are prospețime în interior. Eu nu am reușit în calitate de președinte, sper să poată cei care au acum majoritate in partid.

Reamintim că luni Biroul Național al USR, dominat de echipa lui Dan Barna, a respins noul program de reforme în partid propus de Dacian Cioloș, condiționând rămânerea la șefia partidului. Pentru proiectul lui Cioloș au votat 11 din cei 25 de membri ai conducerii partidului.
Dacian Cioloș a fost ales președinte al USR PLUS în 1 octombrie 2021, cu 19.603 voturi (50,9%), față de 18.908 de voturi (49,1%) pe care le-a obținut contracandidatul său, Dan Barna, voturile fiind exprimate online. Rezultatul a fost validat apoi de Congres.

Glasul Ploieștean

Next Post

George Simion l-a luat de gât pe Virgil Popescu în timpul moțiunii împotriva ministrului Energiei. „Ești un hoț”/ „Ești un prost”

lun feb. 7 , 2022
Copreședintele AUR George Simion l-a agresat pe Virgil Popescu în timp ce acesta vorbea, luni, de la plenul Parlamentului, în timpul moțiunii simple împotriva ministrului Energiei. Simion îi striga lui Popescu că este „un hoț” în timp ce ministrul Energiei îi spunea că este „un prost”. În timpul discursului ministrului […]

Citește și: