Grindeanu despre negocieri: „Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic”


Sorin Grindeanu. Foto Inquam Photos / Mălina Norocea

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații vor participa la discuțiile pentru formarea unui guvern cu un „mandat deschis”, fără să pretindă nimic în acest moment.

PSD a votat, în ședința de luni, un nou purtător de cuvânt, în persoana deputatului Florin Manole, a anunțat Grindeanu.

Întrebat ce își dorește PSD de la prima rundă de discuții, președintele interimar al PSD a spus că mandatul primit nu s-a schimbat: „E un mandat deschis, noi mergem la discuții, ceea ce e foarte corect, în niciun caz negocieri, fiindcă dacă vrei să te duci la negocieri ar trebui să pretinzi ceva. Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic, mergem la aceste discuții binevenite și în momentul în care se va degaja un punct de vedere de acolo, o să transmitem colegilor din CPN astfel încât să luăm decizia corectă”.

Întrebat, de asemenea, ce așteptări are PSD de la Nicușor Dan, Grindeanu a ținut să îl felicite: „E un pas important pentru a intra într-o zonă stabilă, pentru a discuta de proiecte, pentru a discuta despre lucruri pe care putem să le facem pentru oameni. Dincolo de această hărmălaie politică, eu cred că principalul nostru scop este acela de a ne adresa oamenilor, de a vedea cu ce putem să venim să îmbunătățim viața oamenilor, ce proiecte avem, ce programe avem, despre asta e vorba”.

Glasul Ploieștean

Next Post

Jocuri, concerte și spectacol Gașca Zurli, de 1 Iunie, la Câmpina

J mai 29 , 2025
Două zile de veselie, muzică și jocuri, în weekend-ul de Ziua Copilului, la Câmpina. De 1 Iunie, Câmpina va avea parte de un weekend magic, plin de activități pentru copiii din municipiu. Centrul Civic va fi, la finalul săptămânii viitoare, un adevărat Tărâm al Distracției. Programul autorităților locale pentru sfârșitul […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.