România pare să fi ajuns într-un punct în care competența profesională este opțională, iar notorietatea mediatică ține loc de expertiză. Constituirea Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, conform Deciziei nr. 574/2025, nu este doar o gafă administrativă, ci un simptom grav al degradării criteriilor după care se construiesc politicile publice într-un stat care pretinde că respectă statul de drept.
Vorbim despre un organism cu atribuții extrem de serioase: analizarea efectelor Legilor justiției adoptate în 2022, dialog cu magistrați, ONG-uri și instituții internaționale, redactarea de rapoarte și propunerea de măsuri pentru garantarea independenței și imparțialității justiției. Cu alte cuvinte, un nucleu care influențează direct arhitectura uneia dintre cele trei puteri ale statului. În acest context, prezența unor persoane fără nicio pregătire juridică nu este doar nepotrivită, ci sfidătoare.
Tudor Chirilă – de la actorie și versuri obscene la analiza legilor justiției
Tudor Chirilă este absolvent UNATC, secția Actorie, promoția 1996. Nu are studii juridice, nu are experiență în magistratură, nu are activitate academică în drept, nu are practică instituțională relevantă. Are, în schimb, un istoric consistent de activism mediatic și scandaluri publice.
Un exemplu elocvent este piesa „Prăbușire”, al cărei text conține expresii obscene explicite, sancționate la Electric Castle, dar ignorate ulterior, fiind cântate și la Untold. Versuri de tipul celor invocate nu țin de libertatea academică sau de dezbaterea juridică, ci de șoc cultural și provocare vulgară. Faptul că un astfel de profil este asociat, fie și consultativ, cu revizuirea legislației justiției ridică o întrebare simplă: ce caută trivializarea discursului public într-un domeniu care ar trebui să fie definit de sobrietate, rigoare și responsabilitate?
Nu este vorba despre cenzurarea opiniilor unui artist, ci despre delimitarea clară dintre spațiul cultural și mecanismele statului. Justiția nu se face cu microfonul în mână și nici cu aplauze de festival.
Marius Moga – succes comercial, zero legătură cu dreptul
Marius Moga a urmat Facultatea de Muzică (Compoziție, Muzicologie, Jazz) la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cu studii postuniversitare în același domeniu. Un parcurs respectabil în industria muzicală, dar complet străin de drept constituțional, organizare judiciară sau statutul magistraților.
Mai mult, numele său a fost asociat, în trecut, cu un scandal de plagiat, în urma căruia nu i s-a permis participarea la concursul Eurovision 2007, piesa „Dracula, My Love”, destinată interpreților Andra și Simplu, fiind respinsă. Chiar dacă episodul aparține sferei artistice, el nu poate fi ignorat atunci când vorbim despre credibilitate și integritate publică.
Ce expertiză relevantă aduce Marius Moga într-o comisie care analizează funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii sau independența judecătorilor? Răspunsul este incomod, dar evident: niciuna.
Ce spune legea și ce face realitatea
Articolul 2 din Decizia nr. 574/2025 este clar: comitetul poate fi asistat de experți, pot exista grupuri de lucru tehnice, pot fi invitați specialiști. Textul vorbește explicit despre competențe și expertiză. Nicăieri nu apare ideea că popularitatea, influența în social media sau succesul artistic sunt criterii de selecție.
În acest cadru, întrebarea devine inevitabilă: sunt Tudor Chirilă și Marius Moga experți? Reprezintă instituții? Sau sunt simple figuri de decor, menite să ofere o aparență de „deschidere către societatea civilă”, în timp ce deciziile reale sunt luate în altă parte?
Justiția nu este un experiment de PR
Demersul avocatei Silvia Uscov, care a cerut suspendarea deciziei de constituire a Comitetului, chiar dacă a fost respins în primă instanță de Curtea de Apel București, arată că nemulțumirea nu este una marginală sau „histerică”, așa cum ar dori unii să o prezinte. Societatea este profund divizată, iar neîncrederea în instituții este alimentată exact de astfel de decizii.
Când legile justiției ajung să fie „analizate” de persoane fără pregătire juridică, mesajul transmis magistraților și cetățenilor este devastator: profesionalismul nu mai contează. Contează cine e vizibil, cine are priză la public și cine poate genera zgomot mediatic.
Justiția nu este un spectacol, iar statul de drept nu se construiește cu influenceri. Dacă acesta este standardul, atunci întrebarea „unde am ajuns cu justiția din România?” nu mai este retorică, ci alarmant de concretă.
