La data de 26 ianuarie 1952, este adoptată Hotărârea Consiliului de Miniștri, care preconiza o nouă reformă monetară în România, cea de-a doua după stabilizarea dezastruoasă efectuată în anul 1947, stabilizare care a dus la ruinarea unei mari părți a populației.
La această hotărâre s-a ajuns după ce la sfârșitul anului 1951, consilierii sovietici au sugerat guvernului român că trebuie aplicată o nouă reformă monetară, în scopul reducerii surplusului de monedă de pe piață şi pentru întărirea leului.
Numai că prin această măsură veniturile populației s-au redus și mai drastic, iar noua monedă introdusă pe piață va avea valoare de douăzeci de ori mai mică decât cea precedentă, ceea ce a făcut ca pentru rezervele populației, dar şi pentru economie, această măsură să fie deosebit de distructivă.
Astfel, în România, în condițiile unei economii de tip comunist, supercentralizată şi planificată, puterea de cumpărare a populației s-a redus și mai mult, iar prețurile au crescut în ritm galopant, atât datorită inflației, cât și ca urmare a unor „mari investiții” în industrializarea socialistă, dar și ca urmare a cheltuielilor determinate de sporirea efectivelor militare, cheltuieli ce au fost făcute la „ indicația” directă a Moscovei.
Totodată cu această reformă monetară, ce a dus la denominarea leului, au fost emise noi bancnote şi monede reprezentate de piese metalice divizionare de 1 ban, 5, 10 şi 25 de bani, monede de 1 leu şi de 2 lei, dar şi bancnotele de 5, 10, 25 şi 100 de lei ce au fost tipărite în sistem ofset, pe hârtie cu filigran produsă în România.
Cu toate acestea, populația țării dispunea de puține lichidități monetare necesare cumpărării, ceea ce a dus comerțul socialist la colaps, mai ales că producătorii se abțineau să aducă marfă la piață, temându-se că vor fi obligați s-o vândă sub valoarea ei reală și astfel să iasă în pierdere.
Astfel această reforma monetară a fost un mare eșec al regimului comunist, iar modul în care a fost pusă în aplicare, dar mai ales efectele pe care ea le-a generat, a constituit prilejul pentru declanșarea unei noi faze în lupta pentru putere la conducerea Partidului Muncitoresc Român.
Așa se face că în Plenara Comitetului Central din 29 februarie – 1 martie 1952, o serie de activiști de partid l-au criticat dur pe Vasile Luca, ministru al finanțelor, pentru „greșeli grave“ în aplicarea reformei monetare.
Ca urmare, Plenara a hotărât excluderea lui Vasile Luca din Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român și trimiterea sa în fața Comisiei Controlului de Partid. La 14 august 1952, Vasile Luca va fi arestat, anchetat timp de doi ani, apoi condamnat la moarte pentru subminarea economiei naționale. Pedeapsa însă i-a fost comutată în închisoare pe viață, el murind în Penitenciarul de la Aiud în anul 1963.
