Minorii, interzis la cumpărat băuturi energizante. Amenzi colosale pentru magazinele care nu respectă legea


Minorii nu mai pot cumpăra energizante. Un proiect de lege pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către minori, a fost adoptat, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege privind consumul de băuturi energizante a fost adoptat cu 238 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 12 abţineri.

Prin acest proiect de lege se reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante ce conțin combinații variate de carbohidrați, vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

Conform unui amendament adoptat de plen, contravenție este săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.

Cine încalcă legea riscă să plătească amenzi de până la 30.000 de lei

Când vorbim despre băuturi energizante ne referim la băuturi ce conțin combinații variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

Proiectul introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.

Glasul Ploieștean

Next Post

Alegerile europarlamentare odată cu locale în iunie, prezidențiale în septembrie și parlamentare în decembrie

joi feb. 22 , 2024
Alegeri europarlamentare comasate cu cele locale, în iunie, liste comune PSD-PNL pentru Parlamentul European, prezidențiale în septembrie și parlamentare în decembrie. PSD și PNL au convenit asupra calendarului electoral al anului 2024. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au anunțat oficial deciziile din Coaliție, la finalul unei zile pline de ședințe. […]

Citește și: