Copiii din Comitetul de tineret al Parohiei „Schimbarea la Față și Izvorul Tămăduirii” Ploiești au organizat târg de mărțișoare. În urma catehezelor susținute de părintele paroh George Vlad, copiii din Comitetul de tineret al Parohiei „Schimbarea la Față și Izvorul Tămăduirii” Ploiești au organizat în data de 23 și 28 […]
Stiri Prahova
Consiliul Județean Prahova finalizează proiectul TEAM – CO2 Astăzi, 26 februarie, Consiliul Județean Prahova a predat ultimele 17 microbuze electrice din cadrul proiectului „Transportul Elevilor Adaptați Mobilității Fără CO₂ – TEAM-CO₂”, încheind astfel implementarea acestui program. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a fost prezent la eveniment și a […]
Municipalitatea ploieșteană este sancționată de Direcția de Sănătate Publică Prahova, urmare a consecințelor necolectării deșeurilor menajere, care au ajuns să formeze adevărați munți în tot orașul. Sancțiunea aplicată Primăriei Ploiești este o amendă în cuantum de 40.000 de lei, urmare a crizei serviciului public de salubritate, care prin acumularea unor […]
Sub coordonarea Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Victor Popescu Piedone, au fost efectuate mai multe acțiuni de control la unități de alimentație publică, supermarketuri și centre pentru persoane vârstnice din Prahova. Conform ANPC, aceste acțiuni s-au desfășurat cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor legale și protejarea […]
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, într-o conferință ținută miercuri, 26 februarie, a afirmat faptul că în Ploiești, criza deșeurilor este una creată artificial de administrația locală a municipiului, dar și de inacțiunile ADI Deșeuri Prahova. „Ei nu au făcut pașii pe care trebuiau să îi facă (n.r. Primăria Ploiești). […]
Ploieștiul și-a desemnat recent unul dintre cei doi viceprimari, marcând un nou capitol în administrarea orașului. Alexandru Săraru, reprezentant al Partidului AUR, a fost ales în această funcție cu sprijinul consilierilor locali, într-o ședință care a avut loc marți, 25 februarie 2025. Numirea sa vine la patru luni de la […]
O nouă avarie s-a produs, astăzi, la sistemul centralizat de încălzire al Municipiului Ploieștiului. Operatorul Termo Ploiesti a anunțat întreruperea furnizării agentului termic azi, între orele 8.00-16.30, pe Magistrala III Malu Roșu la PT 8, 9 si 10 Vest. Termo Ploiești va întrerupe furnizarea de apă caldă și căldură, pentru remedierea […]
Consiliul Județean Prahova a înființat Ghișeul Unic pentru Eficiență Energetică (GUEE) Consiliul Județean Prahova a înființat Ghișeul Unic pentru Eficiență Energetică (GUEE), un instrument destinat sprijinirii cetățenilor în implementarea măsurilor de eficiență energetică și accesarea finanțărilor pentru tranziția energetică. Acest demers a fost inspirat de succesul One-Stop-Shop-ului REHABITA, înființat la […]
Fundașul dreapta al echipei naționale a României a fost transferat la FC Barcelona pentru suma de 5.000.000 de euro, la care se adaugă un jucător cedat de catalani din academia La Masia. Mutarea lui Rațiu la Barcelona a fost confirmată, după ce președintele catalanilor a bătut palma cu Rayo Vallecano, informează madrid-barcelona.com Héctor Fort, […]
Schimbări în noul cod rutier. S-a modificat numărul de kilometri cu care poți circula peste limita de viteză, fără să iei amendă. Depășirea limitei de viteză este una dintre cele mai frecvente abateri în trafic. Totuși, noile reglementări din Codul Rutier permit șoferilor să depășească limita de viteză cu până […]

