PSD și PNL au bătut palma pe modificarea Codului Penal, după cazul recidivistului Ion Turnagiu


După cazul tinerei de 17 ani din judeţul Mehedinţi, incendiată de Ion Turnagiu, criminalul liberat condiţionat deşi ispăşea o condamnare pe viaţă pentru cinci crime comise în anii ‘90, deputaţii din Comisia Juridică au adoptat un raport favorabil la o lege de modificare a Codului penal, în vederea eliminării posibilitatea ca persoane condamnate pentru infracţiuni de o gravitate extremă să beneficieze de liberarea condiţionată.

Infracţiunile cu violenţă prevăzute în proiectul de lege şi pentru care se elimină posibilitatea liberării condiţionate sunt omorul, violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, tâlhăria, cerşetoria şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie, precum şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate.

Liberalii au cerut, luni, în plenul Camerei Deputaților, adoptarea acestui proiect de lege. Liderul PSD s-a declarat de acord.

Ion Turnagiu de 45 de ani, cel care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi şi care acum e în spital cu arsuri mari, a fost eliberat condiţionat anul trecut. El a fost condamnat în 1993 pentru cinci crime, printre victime s-a numărat şi o femeie însărcinată.

În motivarea eliberării, judecătorii spun că bărbatul a fost sancţionat disciplinar de șapte ori, a fost recompensat de 24 de ori şi a participat la programe şi la activităţi de reintegrare socială. Deşi a fost incarcerat în 1993, bărbatul s-a preocupat de comportamentul lui abia începând cu 2014, ceea ce poate confirmă cele spuse de Dumitrașcu.

„S-a apreciat că recompensele acordate până în acest moment nu fac dovada unei adevărate îndreptări a condamnatului, ci reprezintă un simulacru pentru obţinerea mai grabnică a eliberării condiţionate”, spunea prima instanţă, care i-a refuzat eliberarea.

La apel, Turnagiu şi-a câştigat libertatea deoarece „prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare şi-a format şi consolidat o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite în cazul său”.

Glasul Ploieștean

Next Post

OFICIAL: Senatorul Radu Oprea, candidatul PSD la Primăria Ploiești

mie iun. 17 , 2020
Social-democrații ploieșteni s-au întâlnit, marți seară, și l-au desemnat pe senatorul Radu Oprea, candidat la Primăria Ploiești, la alegerile locale din acest an. Propunerea trebuie validată de Biroul Județean al PSD Prahova. Numele senatorului PSD a fost vehiculat încă de la începutul acestui an, când în cursa internă a PSD […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds