FOTO / VIDEO: Zelenski a semnat cererea pentru aderarea la Uniunea Europeană în această seară

1

Preşedintele Volodimir Zelenski a semnat, luni seară, documentul prin care solicită oficial admiterea Ucrainei în Uniunea Europeană, dar liderii de la Bruxelles i-au semnalat că procedurile de aderare nu se finalizează în scurt timp.

„Un moment istoric. Cererea pentru aderarea la Uniunea Europeană, semnată de preşedintele Ucrainei la Kiev, pe 28 februarie 2022”, a declarat Serhii Nikiforov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Ucrainei, citat de agenţia Ukrinform.

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut luni admiterea „imediată” a Ucrainei în Uniunea Europeană. „Obiectivul nostru este să fim împreună cu europenii şi, cel mai important, să avem o poziţie egală. Sunt sigur că este corect, sunt sigur că este posibil”, a afirmat Zelenski.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a reamintit, luni, că, potrivit procedurilor, o decizie privind eventuala admitere a Ucrainei în Uniunea Europeană necesită unanimitate la nivelul celor 27 de state membre, precizând însă că sunt „diverse opinii şi sensibilităţi”. Preşedintele Consiliului European a explicat că a fost informat despre intenţia Administraţiei de la Kiev de a depune o solicitare oficială de aderare, în contextul războiului cu Rusia. „Aderarea este o solicitare formulată de mult timp de către Ucraina. Dar există diverse opinii şi sensibilităţi în cadrul Uniunii Europene referitoare la extindere. Ucraina va transmite o cerere oficială, Comisia Europeană va trebui să emită un aviz oficial, iar Consiliul UE se va pronunţa asupra subiectului”, a explicat Charles Michel.

La rândul său, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a afirmat, potrivit cotidianului Le Figaro, că Uniunea Europeană manifestă deschidere pentru eventuala admitere a Ucrainei, dar a subliniat că acest lucru nu se va întâmpla în termen scurt. „Avem numeroase teme asupra cărora colaborăm strâns şi, în final, sunt ai noaştri şi vrem să fie în interiorul UE”, a declarat Ursula von der Leyen.
Premierul Cehiei, Petr Fiala, s-a pronunţat în favoarea admiterii rapide a Ucrainei în UE. „Eu sunt un susţinător al procedurior standard, dar acum nu suntem într-o situaţie standard. Trebuie să spunem clar Ucrainei că este binevenită în comunitatea europeană a ţărilor democratice”, a afirmat Petr Fiala.
Negocierile pentru admiterea unui stat în Uniunea Europeană durează câţiva ani şi trebuie îndeplinite numeroase criterii privind standardele democratice şi reforme structurale la nivel politic şi economic.

Glasul Ploieștean

One thought on “FOTO / VIDEO: Zelenski a semnat cererea pentru aderarea la Uniunea Europeană în această seară

Comments are closed.

Next Post

Parlamentul European va cere instituțiilor UE să acorde Ucrainei statut de țară candidată UE

lun feb. 28 , 2022
Parlamentul European va adopta marți o rezoluție prin care solicită instituțiilor UE să depună eforturi pentru acordarea statutului de candidat UE Ucrainei și, între timp, să continue să lucreze pentru integrarea în piața unică a UE, scrie The Guardian. Apelul deputaților europeni vine după ce președintele Volodimir Zelenski a semnat scrisoarea […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds